Uneori cuvintele se fac case și poți locui în ele, alteori se transformă în degete fine cu care poți mângâia, dar ce ce facem când cu ajutorul cuvintelor- securi despicăm inimi?
Cuvintele se materializează, trec din planul abstractului în cel al concretului. Dacă ne sunt cuvintele oglinzi ce deformează imaginea celor apropiați, e grav. Dacă mai mult lovim și năruim prin vorbe decât să construim și să vindecăm, am denaturat rolul comunicării verbale pe pământ!
Spui „pâine”, alergi, depui energie și prin magia muncii o ai pe masă...
Spui fericire, ți-o imaginezi timid și lupți ca a să se concretizeze.
Și piatra devine piatră, mila milă, iubirea iubire.
Spui „ură” gândindu-te la iubirea care și-a făcut bagajele și a plecat și nu rămâne nici măcar o amintire duioasă!
Sub ploaia cuvintele creștem, rodim sau ne distrugem pe noi înșine și încercăm să-i distrugem pe ceilalți...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu