Se spune că Diavolul, „cu toată puița și nagoda lui” se ascunde cel mai bine în ape, de aceea am hotărât să explorez labirintul marin în timpul Regatei Marilor Veliere, fără să mă las ispitită. Toată ziua admir peisajul marin, saramura pătrunde prin haine, mi s-a asprit deja pielea, iar când soarele arde cu putere pe scena mării, Diavolul mă păcălește.
Ieri mi s-a părut că sub nava noastră, printre valuri se zbătea un copilaș. Avea părul bălai și ochi albaștri, iar marea deschisese gura neagră și adâncă să-l înghită.
-Ajutooor! Ajutoor! Dacă ar fi copilul tău în valuri? Îți este așa de frică să sari după mine, chiar dacă nu poți înota? Nu te gândești că toți de pe bord ar sări să te salveze?
Raționez fără să-i răspund: „Nu-l pot ajuta obligând oamenii să sară după două persoane aflate în pericol.” Mai bine le arăt ce văd eu în apă, iar ei îi vor acorda primul ajutor.
Înaintăm. Sunt tentată să mă aplec și să-i întind mâna sau o frânghie, dar copilul a dispărut. La început mă cred vinovată, apoi zăresc un flăcau chipeș mergând pe mare.
-Te iubesc, nu te depărta, te rog! Ești iubirea vieții mele, îmi strigă.
Doamne, este atât de frumos! Lat în spate, cu plete lungi, dese, negre și fluide ca marea, cu ochii verzi și buze roșii și umede, cu mersul legănat de marinar. Valurile i se supun, puterile-i sunt magice.
-Și tu poți merge pe valuri, mă asigură. Te vei prinde de mine cu putere. Ancorați în dragostea adevărată vom ajunge la tărm!
-Domnișoară, vă uitați periculos de fix la valuri! Marea are numeroase strategii să vă păcălească, îmi spune căpitanul experimentat. La început vedeam venind mori cu luminile aprinse pe apă, iar în pridvor domnițe a căror frumusețe era ruptă din soare! Trebuie să ajungem teferi la destinație, de aceea vă rog să nu vedeți ceea ce călători obișnuiți nu pot vedea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu