După ani și ani de zbateri inutile vine acceptarea!

După ani și ani de luptă cu morile de vânt vine ea și împăcarea cu viața așa cum este. Tânără fiind am aruncat adesea cu barda spre cer, iar în cădere, arma m-a lovit în cap. Au urmat bandajele, încropelile, durerile spuse și nespuse. Când lipsește înțelepciunea, ai puterea să o iei de la capăt, chiar dacă totul este fără rost!
Crezi că vei face lumea mai bună, că te afli pe un piedestal, că rămâi tânăr și nemuritor și nimic nu te învinge.
Afli mai târziu pe propria-ți piele că sunt ambiții care te pot ucide sau te schilodesc sufletește.
Nu poți să fii mereu înțeles, nu poți să fii mereu cel mai bun! Nu ești mai presus de greșeală, de ridicol, de furia mulțimii, de încercările dureroase care se succed!
Ești om în carne și oase, ai slăbiciuni, poți fi învins, iar cel mai dureros este că poți fi învins categoric chiar de tine.
Cel mai greu este că energia debodantă a tinereții se irosește în împotrivire, în această luptă cu morile de vânt, în loc să fie utilizată constructiv. Dacă poți construi un pod al bunătății peste timp, de care să beneficieze toate generațiile cu care intri în contact, atunci ai câștigat.
Faptele bune pe care le-ai făcut în viață vor depune mărturie pentru tine și vor acoperi cu mătase neroziile tinereții...
Fie că vrem, fie că nu vrem, viața își urmează cursul. Înfrângerile categorice vin și pleacă, important este să avem capacitatea de a evita comflictele care ne falimentează complet: fizic și spiritual.
Dacă m-as lupta toată viața cu morile de vânt, acestea nu ar dispărea din univers, de aceea cel mai bine este să accept existența lor și să-mi îndulcesc acceptarea!!!