vineri, 24 februarie 2017

Știi să-i mulțumești celui care te iubește așa cum ești?

Când cineva te iubește așa cum ești și te acceptă și când nu ești minunat, ți se pare că este obligat să facă asta toată viața. Dacă-ți lipsește finețea spirituală crezi că trebuie să fie așa un soi de servitor: să-ți suporte toanele, să-ți execute ordinele, înjosirile tale să i se pară „dulci”, la un semn de-al tău să se apropie, iar la altul să dispară. Consideri că el trebuie să-și sacrifice dorințele și nevoile și să-ți stea permanent la dispoziție.
Sunt momente în care, trebuie să recunoaștem, abia ne suportăm pe noi. În clipele acelea avem un gând de recunoștință și un cuvânt de mulțumire la adresa persoanei care rămâne alături înfruntând „furtuna și urâtul”?
Este minunat că persoana ce-ți este aproape nu se miră de cearcănele tale, nu-ți detestă chelia și nu-ți face observații răutăcioase referitoare la „greutatea ideală”! Învață să faci la fel căci nu vei obține un ascendet asupra ei fiind răutăcios!
 Suntem făcuți să îmbătrânim alături, să ne îmbărbătăm și să ne ajutăm reciproc, dar trebuie să procedăm în așa fel, încât perechea noastră să nu blesteme ziua în care ne-a ales. Poate că ar trebui să observăm cu atenție ce-i displace și să nu-i punem răbdarea la încercare. Bunele maniere nu sunt de neglijat când ne aflăm lângă cei dragi tocmai pentru a-i păstra.
Rămâne de apreciat replica adresată franc:„Ce-ți displace la mine? Te rog, răspunde-mi că nu am să mai fac!”
Este o formă de a răsplăti iubirea și de a nu o pune la încercare.
Și când sărbătorim dragostea (pe stil vechi sau pe stil nou) nu strică să mulțumim din inimă că suntem iubiți atâtde frumos! Iubirea  și prietenia sunt cele mai minunate daruri pe care le pot schimba oamenii între ei.