A nărui o speranță este la fel de criminal cu a nărui o clădire ridicată cu jertfă, muncă și pricepere! De cele mai multe ori plata constructorului este infimă comparativ cu truda și priceperea sa, așa cum afirma Eminescu: „Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.” Prin urmare nu poți plăti sufletul care sângerează la fiecare cuvânt, omul care ridică spre cer catedrala ideilor sale grandioase!
Îl poți minți în față că ctitoria lui este lipsită de valoare, dar ar trebui să știi că blestemul aripilor lui tăiate se va răsfrânge mai dureros asupra ta, demolatorule! Vei da faliment, falimentul total al lipsei de inimă, al bătăii de joc rostit asupra a ceea ce tu nu vei înălța în veci...
Gelozia ta pentru geniul creator este nedreaptă și nefondată! Habar nu ai câte nopți nu doarme el, cât studiază, câte decenii exersează, până ajunge la tiparele perfecțiunii!
E dureros și irațional că îți bați joc și că încerci să răsplătești zidarul la fel ca arhitectul sau dai pictorului ceea ce-i dai zugravului!
Pe platforma gândurilor tale ești stăpân, dar este posibil să fii strivit de turnulețele nonvalorilor pe care le promovezi.
Mitul jertfei pentru creație se identifică etern cu opera, în timp ce în urma demolatorului...doar praf și pulbere!!!
Știi, viața este o afacere din care, de cele mai multe ori, artiștii ies faliți, dar învingători...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu