Simțul măsurii.

Se numește echilibru sau simțul măsurii. Este un ingredient necesar ca sarea în bucate: nu poate fi înlocuit nici cu siropuri, nici cu miere, dacă dorim ca faptele și deciziile noastre să fie digerabile de propria viață și acceptate de cei din jur!
Universul nu începe și nu se sfârșește cu noi: nu suntem cei mai frumoși și cei mai deștepți, iar restul nu contează!
Simțul măsurii în autoevaluare ne ajută să înțelegem că suntem perfectibili, dar nu invincibili.
Echilibrul ne face capabili să acceptăm că avem momentele noastre de neputință și de înfrângere și trebuie să le luăm drept aspecte normale ale existenței. Fără el devenim ridicoli, despoți care anulează meritele celor din jur. Uneori orbiți de propria importanță avem impresia că suntem singurii care contăm...
Simțul măsurii se acumulează progresiv: mai întâi în cei șapte ani de-acasă, apoi de-a lungul vieții.
Dacă lipsește ușor-ușor anulează toate celelalte calități, căci cine ar aprecia un arogant, un înfumurat, oricât de bun specialist ar fi!
Cei care întrețin mitul omului-total, omul-nucleu al universului, iar restul nu contează ucid spiritual.
Oamenii care nu au simțul măsurii nu au nici bucurii, nici prieteni, sunt pierduți social. Singura soluție este să aibă revelația echilibrului...
Chiar și aspectele pozitive care depășesc echilibrul devin periculoase. Orice pasiune dusă la extrem dăunează grav sănătății...
O zi cu mult simț al răspunderii și al măsurii vă doresc!