joi, 16 februarie 2017

Ne zidim visul, ne zidim ființa...

În orice om modern se află un Meșter Manole care-și zidește la temelia realizărilor sale fie viața, fie visul.
Ca să se realizeze profesional, omul face mii de sacrificii: timp liber, distracție, muncă, învățătură, chiar și tinerețea și sănătatea. De cele mai multe ori, la temelia normalității stă zidit visul care s-a uscat și-n urma căruia a rămas doar scheletul.
Oase din ceea ce am dorit să trăim și ceea ce am reușit!!! Se pare că între cele două teorii referitoare la modul în care ne valorificăm viața există intercondiționare, adică putem alege singuri drumul până la un punct, până la răscrucea în care acesta depinde de alte persoane, de resurse financiare și intelectul-emoționale, de girul pe care ni-l dă societatea. Avem independență și nu avem independență, prin urmare trăim în semiindependență, de cele mai multe ori fiind obligați să facem lucruri care nu ne plac.
Oricât am fi de buni într-un domeniu la un moment dat, dacă nu avem girul social al valorii noastre, nu ne vom bucura de roadele întreprinderilor noastre. Au fost cazuri în care geniile contestate de contemporani, nu au obținut recompense materiale pentru operele lor, iar când poziția față de operă a fost reconsiderată, drepturile de autor au revenit moștenitorilor...
Îm mod paradoxal, la temelia normalității este zidit visul îndrăzneț, iar la temelia visului împlinit multe, multe renunțări.
În ceea ce privește capacitatea creatoare, nu toți oamenii sunt norocoși ca Meșterul Manole. Dacă el a zidit tot ceea ce avea la temelia unui monument de arhitectură, alții sunt condamnați să zidească la fel pentru a înălța un bordei.
Sunt sigură că zidirea visului și a ființei la temelia a tot ceea ce obținem în viață este obligatorie pentru toți (chiar și politicienii fac pact cu diavolul pentru a obține puterea), de aceea haideți să găsim soluții care să compenseze pierderile!