marți, 7 februarie 2017

Îți mulțumesc BlogAwards!

Voi încerca să-mi exprim recunoștința simplu considerând că în asta stă eleganța stilului. Pe tine, draga mea platformă de blogging, am obținut primele premii tocmai când mă săturasem să aștept și mă gândisem să agăț tastatura în cui. Începusem să am îndoieli în ceea ce privește talentul meu la scris. La alte concursuri nici nu mă băgau în seamă, deși nu plictiseam prin stilul meu, fiindcă nu aveam blog pe domeniu și nu îmi făcusem ucenicia de atlet al publicității.
Debutul a fost memorabil: două premii mare, unul după celălalt: flori în valoare de 1200 de roni (și ce s-au mai bucurat cei dragi!) și 800 de roni cu „Balada săracului și a bogatului” pentru un credit online.
A fost frumos, a fost magnific, deși cineva a țipat la mine că am făcut un dezacord (era o creație în stil popular și acolo știm că dezacordurile devin surse de expresivitate) și s-a scris un mic tratat lingvistic despre forma corectă a unui verb „a asmuți/a amuți”.
Câțiva colegi minunați m-au aplaudat (cu like-uri), au început să-mi citeasc articolele și să-mi scrie prietenește când greșeam o literă sau un cuvânt. Am pus în cumpănă cele două atitudini și am promis că nu voi formula niciodată un comentariu urât la anunțarea unui câștigător, oricare ar fi el, să nu-i știrbesc bucuria!
Mama, principalul meu suporter, este o ființă admirabilă: are școala vieții și a bunului-simț, iar când mă plâng la ea de jurizări, îmi spune: „Vrei să iei numai tu premiile? Nu înțelegi că toți munciți, toți căutați idei și depuneți efort? Dacă ai lua toate premiile, ceilalți nu ar mai scrie și nu ar mai fi campanii!”
E aceeași mamă care atunci când m-am plâns că am în încadrare numai clase foarte slabe la școală, m-a înțelepțit mustrându-mă: „Ce ai cu acești copii? Pe ei nu trebuie să-i învețe cineva?”
Așa că îl înțeleg pe Marius Călugăru când încearcă să-i premieze pe toți și ador campaniile în care câștigăm toți premii. Nimeni nu va fi mâhnit sau dezamăgit.
Și eu am fost supărată pe anumite jurizări. I-am scris lui Marius, m-am purtat ca un copil răsfățat, apoi îmi era ruține de finețea lui...
Nimeni nu m-a încurajat cum a făcut-o el! Când eram nervoasă și aruncam cu vorbe, reușea să mă calmeze.
Îi mulțumesc pentru tot, toate premiile mi-au fost utile, toate încurajările și-au atins scopul.
Echipa lui să fie sănătoasă și să organizeze campanii, iar noi să avem inspirație și să fim ca prietenii mei de suflet din blogging! Așa să ne ajute Dumnezeu fiindcă lumea mai bună începe cu prima cărămidă zidită de noi în acest scop!