La fel s-ar fi întâmplat și cu Antonia, dacă nu aș fi stat de vorbă cu ea 10 minute astăzi.
O cunosc din clasa a V-a. Niciodată nu i-am contestat frumusețea, inteligența, aerul intelectual, talentul la desen și cel literar, dar mi s-a părut mereu cam comodă. Îmi amintesc de un măr copt aruncat înaintea orei într-un coleg și de un perete abia zugrăvit pictat cu resturile fructului aruncat de ea cu furie...
Am certat-o și am pus-o să șteargă cu șervețel umed zugrăveala improvizată. De-atunci mi-a cam pierit pofta de mere!
Astăzi am descoperit că Antonia este mult mai bună decât mine, mai empatică și că știe, ceea ce eu abia acum mă chinuiesc să învăț, (probabil voi învăța lecția predată admirabil de ea) să ierte complet, adică să uite și să acorde din nou încredere.
I s-au furat două telefoane, dar ea a putut să ierte făptașul și să-i acorde prietenia și ajutorul ei.
-Doamna, eu nu sunt supărată pe X că a furat. Am iertat-o, ca dovadă o ajut în clasă, stăm împreună mereu, vorbim și ne sfătuim. Nu doresc să fie pedepsită pentru că mă gândesc că și-ar fi dorit și ea ceea ce eu am și a greșit. Am apreciat faptul că și-a recunoscut vina. Știți un telefon mi l-a dat înapoi, pe celălalt nu, dar nu contează. Eu nu doresc ca ea să fie pedepsită.
Antonia vorbește, iar eu mă fac mică de tot în sinea mea. Nu sunt un om răzbunător, dar dacă aș fi fost păgubită ca ea, nu știu dacă aș fi iertat cu aceeași seninătate. În fața tuturor ea o apără pe colega care a greșit, îi zâmbește sincer și împarte cu ea tot ceea ce-și cumpără.
Cufundată în gânduri am revelația că în aceste momente îmi zâmbește viitorul...
Astăzi, rolurile s-au inversat, iar Antonia mi-a fost profesor!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu