marți, 18 aprilie 2017

A prejudicia moral înseamnă a condamna la inferioritate

Poate o minte mutilată să găsească soluții pentru a reuși în viață? Mă  întreb cât de nedrepți suntem să judecă rezultatul finit la testul vieții, fără să cunoaștem circumstanțele...Toți cei care-l cunosc pe T. se grăbesc să-l umple de etichete și de judecăți moralizatoare:
-Om la 60 de ani, să stea într-un grajd? Fără serviciu, fără vreun rost, nu mai are nici dinți, sparge semințele cu gingiile! Să mănânce de la cantina săracilor???
-Și cum prinde un bănuț, îl bea, domnule!
-Și e leneș de nu are pereche!
Dar rădăcinile nefericirii lui T. se află în prejudiciul moral la care l-au supus părinții.
Familie de alcoolici, arțăgoși, cu copii mulți, făcuți între  două certuri, trei bătăi și zeci de scandaluri. Oameni care fac copii pentru că nu au fost suficient de atenți să prevină asta (de aceea le pică necazul pe „plozi”), pentru alocație, dacă tot au apucat să-i nască și să-i pună la treabă, că vorba aceea:„Eu te-am făcut, eu te omor!” Și dacă tot „te-am făcut și-ți dau să mănânci”, „nu mai comenta când te trimit să iei băutură pe datorie, că atâta lucru poți să faci și tu pentru mă-ta și pentru ta'c-tu care se spetesc să-ți pună pâine pe masă!”

Prima mutilare a minții lui T.

Cu ochi de animale întărâtate, părinții îl obligă pe băiatul mijlociu să se ducă să ia băutură pe datorie. Copilul plânge. Știe că la magazin, iar va fi certat de vânzător fiindcă nu a dus datoria de luna trecută sau va refuza să-l servească, iar la întoarcere bătaia lui va fi ruptă din Iad. Certat și încurajat de ploaia de vorbe și de o piatră minusculă aruncate după el, pleacă.
Se-ntoarce după un sfert de oră plângând și mai tare:
-Nu mi-a dat, mamă! M-a făcut de râs, tată! Vreți să mă omîrâți, omorâți-mă să scap de tot...
Copilul nu are noțiunea de moarte. Este supărat că mândria i-a fost zdrențuită în public și nici părinții nu-l apără și nu-l înțeleg.
Ea pune mâna mașinal pe cuțit și-l omoară în fața celorlați frați.
T. își vede fratele zvârcolindu-se, sângele lui înroșind pământul, pe tată urlând de durere. Acum și mama a realizat ce a făcut și urlă de se-aude tot satul.
Nu credeți că secvența aceasta însângerată se va derula în mintea lui T. până în ultima secundă a vieții sale?

A doua traumă părintească

Tata încercă să ia vina asupra lui să rămână mama cu copiii. Este puțin lipsit de discernământ: eu nu aș risca să fiu în locul lui. Poți lăsa patru copii în grija unui părinte care a băgat deja în pământ unul???
Peste câteva luni, mama este condamnată definitiv la mulți ani închisoare. Va ieși în libertate către bătrânețe, cel puțin nu mai are timp să facă prunci de care să-și bată jos! Tot este un câștig.
Copiii sunt mici și mulți, greutățile s-au dublat pe spatele unui bărbat slab, care găsește o soluție: se aruncă înaintea trenului și să facă fiecare cum l-o tăia capul!
Cei mici rămân singuri. Sunt despărțiți și cresc la Case de copii. Țin legătura unii cu alții, încearcă să se ajute, deși mințile le-au rămas infirme. Au pierdut în timpul traumelor și bruma de inteligență pe care o moșteniseră de la părințiilor...

Surpriza mamei

Peste decenii, când copiii au crescut fizic, mama redevine liberă. Nu-i adună ca o cloșcă sub aripile ei, ci se mărită. Și mai face un lucru inteligent: vinde casa părintească și locul aferent ei, simțind că nu are nicio legătură cu copiii ei și nicio obligație.
Îi lasă cu mintea ciopărțită de încercări, sub cerul liber...

Bilanțul realizării copiilor

Ce puteau să realizeze acești copii? Fata s-a căsătorit de tânără cu un rom și are un copil grav bolnav, dar cel puțin este o mamă foarte, foarte bună. Unul dintre băieți s-a pierdut în lume, altul a murit înecat într-un râu, iar T. muncește cu ziua și doarme unde dă Dumnezeu...
Cine este adevăratul vinovat???