sâmbătă, 15 aprilie 2017

Interpretări ale tăcerii

Uneori este atâta tăcere, încât auzi cum se scutură în suflet iluziile. Se desprind ca frunzele uscate de pe ramuri și cad foșnind. Luniștea care s-a așternut peste așteptarea zadarnică te conduce să realizezi că nu poți păstra la infinit rezidurile. Pe ramurile aflate pe rod nu trebuie să staționeze frunze veștede, ci locul este rezervat mugurilor, florilor și fructelor viitoare. Acesta este tăcerea care te trezește la realitate. Analiza microscopică a pliurilor sufletești se face pe fondul unei liniști desăvârșite.
Când sufletul arde la para incertitudinii și ai nevoie de un răspuns, primești în schimb tăcerea.
În situațiile limită, un răspuns ar putea declanșa izbucnirea conflictului cu mai mare intensitate. Acesta este una din explicațiile tăcerii pe care o primești. Nu ți se răspunde ca să nu interpretezi replica și să nu te superi mai rău. Partenerul de dialog așteaptă să se stingă flacăra și se teme să nu o hrănească aruncând cuvinte inflamabile peste ea.
La fel de posibil este să nu-i pese de tine. Îi este total indiferent că pe buzele lui stă liniștea ta și te lasă să fierbi în suc propriu.
Tăcerea este refuzul categoric de a se certa al celui pe care-l provoci.
Există oameni care tac ca să nu se certe. Suferința lor este mai mare decât a celor care vorbesc. Ei înmagazinează injuriile, dar nu trimit o săgeată otrăvită în direcția atacatorului. Fie o fac dintr-o iubire mare, mare de tot, fie educația lor este fără cusur!
Sub tăcere se ascunde o mare suferință, un secret sau un subiect tabu.
Sunt lucruri despre care oamenii refuză să vorbească. Ar însemna să se condamne din nou la suferință sau să trăiască o rușine care le-a afectat imaginea și stima de sine. Trebuie să învățăm să le respectăm tăcerea.
Tăcerea poate însemna „Nu” și„ Da”, „ s-a terminat” sau „abia începe”, „te-am iertat” sau „te-am condamnat definitiv”, tocmai de aceea este preferabil să o folosim, fiindcă este interpretabilă și nuanțată, decât să comitem ireparabilul rostirii!