duminică, 2 aprilie 2017

Ultima vizită de Paște cu masina inchiriata de la Rent A Car Otopeni.


Nostalgiile copilăriei

Prin oraș plâng cireșii cu petale de floare. Se scutură la line adieri ca anii mei. Închid o clipă ochii și simt mâinile bunicii mângâindu-mă pe creștet în timp ce-mi spune povești. Ea m-a apărat de zmei și de vrăjitoare, de balauri cu șapte capete. Am făgăduit când am plecat la școli că nu ne vom despărți niciodată, dar n-am știut niciodată ce promit atunci.
Dacă mă miram de ia sa veche cu trandafiri și panseluțe cusută manual, bunica mi-o împacheta și mi-o dădea la plecare. Așa au dispărut pernele ei cu fețe din mătase, șervețelele din pereți, ceramica, până am înțeles că nu trebuie să mai mă mir de nimic, altfel își pune sufletul la pachet să-l iau cu mine!
Într-un fel i l-am luat. Toți ai ei, copii, nepoți care au plecat departe i-au luat o frântură din suflet și mă mir cum mai poate trăi cu el făcut bucăți!
Acum este bolnavă. Zi și noapte, chinuită de dureri îngrozitoare, nu se îndură să ne lase singuri, iar casa să fie încuiată sau înstrăinată.
-Am să vă aștept aici mereu, promite.
Așa aș vrea să fie pentru că mă tem să-i văd trupul neînsuflețit pe-o masă și să știu că nu mai am bunică.
Cu ce masă îmbelșugată ne aștepta bunica de Paște! Ouă roșii, friptură de miel și de curcan, cozonac, pască, cornulețe cu gem și cu nucă...Livada înflorită, martoră a copilăriei mele, mă așteaptă și acum cu brațele deschise, dar sunt la mii de kilometri distanță...
-Bine ar fi să veniți și voi, spune mătușa la telefon. I-a fost așa de rău azi-noapte. Să mai petrecem un Paște împreună cel puțin! A cerut pix și hârtie să-ți scrie, dar nu mai vedea bine și-i tremurau mâinile, apoi a început să plângă de ciudă.
Ce i-au făcut bătrânețea și boala bunicii? Am ajuns la capăt de drum? Cum să fac să nu izbucnesc în lacrimi știind asta?

 Un răspuns nepăsător: „S-a stricat mașina”

-Ce-ar fi să mergem la bunica de Paște, dragule, să-i umplu casa de cadouri și de bunătăți? S-ar putea ca acesta să fie ultimul Paște petrecut cu ea...
În viață nu-ți ies mereu lucrurile așa cum vrei tu...Primesc un răspuns nepăsător, de la o figură acră, care cred că a încetat demult să mă iubească, iar tonul mă deranjează:
-Dacă gășești bilete de avion să te întorci în țară, cine te ia de la aeroport să te ducă în satul acela din capăt de lume?
„Acolo am copilărit eu!” îmi vine să-i strig.
-Să iei un taxi, te zvântă, mai ales când aude că vii din străinătate, șoferul are impresia că ești plină de bani și te va taxa la suprapreț.
Îi citesc în gândurile nerostite: „Vrei să mă obligi să stau cu o bătrână de sărbători?”
-Lasă, tu stai aici, petrece cu prietenii, rezolv cumva!
Sunt dezamăgită. Mai întâi că o voi pierde pe bunica, apoi pentru că el nu este niciodată alături de mine. În afară de confortul său, nu mai există altceva.
-Ar fi o soluție să apelezi la Rent a car Bucuresti. Mașina îți va fi livrată la aeroport la orice oră aterizează avionul, chiar și la miezul nopții

Rezolvarea vine de la Inchirieri auto Bucuresti

-Rezistă bunico, rezită! Trebuie să ne luăm rămas bun, spun cu ochii în lacrimi în timp ce caut o mașină!
Vreau cu disperare o soluție să o vizitez pe bunica de sărbători și ca un răspuns al rugăciunii mele găsesc campania”Unde aș merge în vacanța de Paște cu o mașină închiriată de la Rent A Car Otopeni“ pe Blog Awards.
Link-urile îmi dau un răspuns rapid. Pe site găsesc formularul de comandă și fac rezervarea. Aleg mașina și completez formularul de calcul pentru minim trei zile de închiriere. Primesc încredințarea că mașina mă va aștepta la sosire să mă ducă pe firul dorului până în universul fermecat al copilărie mele.

Maramureșul, locul rădăcinii mele, tărâm unde sculptura în lemn a devenit religie, costumul popular haină de gală și umorul remediu împotriva morții, mă așteaptă. Am acolo o bunică, iar casa ei este plină de cergi și costume asemenea unui muzeu.
Mi-e dragă țara asta și tocmai pentru că o iubesc am fost condamnată la înstrăinare! Conduc mașina puternică, modernă, pusă la punct, dar cu cât mă apropii, inima-mi bate mai tare. Autoturismul înghite coline, munți, trece paralel cu  pletele argintii ale râurilor, dar ceea ce mă bucură este că devorează distanța care mă desparte de cei dragi. Aici un sat românesc, dincolo o pădure, la orizont o stânca. Se vorbește și se simte românește.
-Frumoasă țară avem! Dacă nu era închirieri auto București, nici nu mi-aș fi dat seama.
Călătoresc singură prin țara mea și hotărăsc că aici doresc să mă odihnesc în cimitirul din sat, cu bunica la căpătâi, cu mama la dreapta și cu tata la stânga. Voi returna mașina și anunț că nu mă mai întorc. Poate un străin să simtă cât de legată sunt de bunica și de căsuța ei de poveste? Atunci pot eu să-mi leg viața de-a lui sau trebuie să-mi caut un bărbat care să simtă românește?