miercuri, 19 aprilie 2017

Datoriile morale, în curs de lichidare...

În copilărie, adolescență și tinerețe nu avem noțiunea de datorie morală fiindcă ni se pare firesc să fim ajutați să ne dezvoltăm, să putem cuceri lumea prin puterile noastre...
Ea apare la maturitate, ca dovadă că transformarea individului este suficient de responsabilă pentru a realiza că nu este echitabil  doar să pretindă și să primească, trebuie să și înapoieze ceea ce a primit sau ceea ce se poate înapoia.
Nu există om sub soare care să nu aibă datorii morale. Ele sunt față de cei dragi sau față de apropiați, unele față de străinii pe care i-am văzut de două-trei ori în viață sau pe care nu i-am văzut, față de prieteni, față de șefi îngăduitori...
Cel mai dureros este însă când cel căruia îi datorai recunoștința a murit, iar tu nu ai putut să te revanșezi. Probabil a murit cu gândul: „Ce om nerecunoscător am putut să ajut! Nu am vrut nimic material de la el, dar ar fi putut să dea un telefon, să vină să mă vadă, să-mi trimită un mesaj de Crăciun...!”
Fiindcă viața este scurtă și omul cea mai fragilă ființă, ar trebui să fim în curs de lichidare cu toate datoriile morale. Chiar și înaintea unei rupturi definitive, oamenii ar trebui să fie capabili să înapoieze cu zâmbetul pe buze o parte din ajutorul pe care l-au primit.
Uneori viața impune ca drumurile celor care au mers un timp alături să se despartă definitiv. Înaintea răscrucii se cade ca ei să-și mulțumească pentru clipele frumoase și să-și ofere amintiri plăcute.
Să nu lăsăm datoriile morale neachitate!Mai bine să-ți achiți elegant datoria, iar când cel alături de care pășeai consată că nu mai ești acolo, să realizeze că te-a pierdut și să regete compania ta minunată...
Să nu dispari cu ceea ce a invetiti în tine, fără să înapoiezi ceva!
Și da, când cineva nu mai vrea să aibă absolut nicio datorie la tine, fie ea bănească sau morală, poate fi un mod original de-a-ți spune: „Ne despărțim aici. Drum bun!”