Divinul se manifestă în fiecare dintre noi, cele două naturi poartă cel mai puternic război în interior, de aceea uneori suntem așa de grav răniți sufletește.
Iată cum se manifestă divinul în mine:
1) Când dușmănesc în ascuns sau fățiș pe cel care m-a nedreptățit, iar o voce coborâtă din cer îmi spune:„Ajunge atâta ură! La ce-ți folosește? Răul a fost făcut. Cum poți să-l mai privești în ochi știind că îl urăști atât de mult?”
2) Când în jurul meu este bârfit cineva în lipsă și ascult sau completez, deși aș putea să schimb vorba sau să spun curajos că nu este drept ca o persoană să fie criticată în lipsă, iar după ce o fac, rușinea și vinovăția mă copleșesc. Când mă simt un om de nimic fiindcă am făcut asta și mi-aș dori să pot da timpul înapoi ca să nu fi rostit acele cuvinte...
3) Când mâna mi se oprește înainte de a-l pedepsi pe cel care greșește și conștiința, inpirată de sus, îmi spune:„A greși e omenește, a ierta dumnezeiește. Dacă ai puterea să nu pedepșești, fă-o cu drag și din tot sufletul!”
4) Când îl văd pe cel fără picioare înainte de a mă plânge că nu-mi pot cumpăra cea mai scumpă pereche de pantofi.
5) Când din instinct mă opresc să pun umărul la poverile celor dragi sau ale prietenilor pentru că văd cum trupul și sufletul acestora sunt zdrobite de greutatea încercării.
6) Când pot pune un surâs de mulțumire pe un chip, în loc de o lacrimă.
7) Când divinul îmi luminează ochii să văd partea plină a paharului vieții, ceea ce are bun orice om, înainte de a-i blama defectele.
8) Când sufletul meu ține post de la rele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu