Vinul amintirilor...

Iarna vinului

Treceau așa la braț prin văzduh mii de fulgi. Se topeau în îmbrățișările tăcute ale pământului, mi se așezau pe obraz și pe gene sau întindeau cergi peste oraș. Tocmai mi se-nchisese poarta norocului în nas, iar speranțele rămăseseră ferecate-n abis.
Mă dureau reproșurile și neșansele, iar mintea era peștera în care ecoul vorbelor: „Niciodată nu vei fi ca toată lumea. Tu nu ești ca toată lumea”, spuse de un om banal, îmi tulbura liniștea.
Ciudat! Pentru el aș fi dorit să fiu ca toată lumea, cum și-a dorit Luceafărul să devină muritor pentru Cătălina.
Speram ca prima ninsoare să se așeze peste tristețile mele, dar iarna mă prinsese singură de toot și era atâta fericire în jur, încât  lacrimile-mi țâșneau din suflet, fântâni arteziene, ca de la sine.
Mi se părea că dacă mă duc la Târgul de Crăciun nu am pentru cine cumpăra cadouri, de parcă ar fi fost singurul om din univers.
”Ei, da, când te desparți, cumpără-ți multă îmbrăcăminte și schimbă-ți coafura! Nu te lua de băut, că nu este o soluție, dar răsfață-te puțin! Eu așa fac mereu și funcționează!”
Vorbele celei mai bune pritene mă faceau să surâd amar. Aveam mâinile pline de cumpărături și așteptam autobuzul, când a apărut el. Verigheta strălucea pe degetul său. S-a însurat anul trecut. I-am cunoscut de departe mașina și mi-am mutat aiurea privirea, dar a oprit în fața mea și a coborât de la volan:
-Sărbători fericite! Dă-mi bagajele, te rog! Te duc acasă.
Un val de rușine m-a făcut să roșesc instantaneu. Mi-am amintit de câte ori i-am dat întâlnire fără să mă duc și câte promisiuni deșarte i-am făcut...
-Pot să te rog ceva?
Îi răspund afirmativ să compensez grosolănia de care am dat dovadă în trecut. Finețea lui mă condamnă, mă umilește, mă șlefuiește interior.
-Înainte de a te duce acasă, să stăm undeva la un pahar de vin fiert să vorbim ca doi amici, nu zic ca doi foști iubiți, că poate tu nu m-ai iubit niciodată!
Vom bea împreună vin Beciul Domnesc. Îmi trage scaunul, așteaptă să mă așez, îmi ia cu grijă haina. Stăm față în față.
Îmi vine să plâng gândindu-mă la cel care a fugit de mine rupând pământul că sunt diferită de restul lumii, dar îmi mușc buzele să nu mă vadă el.
-Nu știu ce crezi, dar vei rămâne mereu în inima mea. M-am însurat, dar dacă ai avea nevoie de un rinichi, în secunda doi ți l-aș da. Mi-aș da viața pentru tine, îmi spune în timp ce mă soarbe din ochi.
Vinul răspândește un parfum amețitor. Scorțișoara și coaja de portocală, plus gustul inegalabil al băuturii calde îmi anesteziază rănile.
-Vei putea vreodată să mă ierți pentru tot ce ți-am făcut, spun timid?
Mă prinde cu putere de mână:
-Ascultă, pot să te iert pentru ce mi-ai făct mie, nu pot însă să te iert pentru ce îți faci ție. Când greșești și suferi, mă doare pe mine. Îmi vine să urlu, deși tu nu crezi. Te-am văzut cu X și mi-a venit să mă ridic de pe scaun, să vin la voi și să te iau la palme în public. Doamne, cum ai putut să fii așa de oarbă? Ridic acest pahar în cinstea despărțirii voastre! Nu mă bucur că suferi acum, ci îmi pare bine pentru necazurile de care vei fi scutită.
Depănăm amintiri. Peste rănile mele toarnă balsamul aprecierilor. Vinul redeschide poarta speranțelor mele fiindcă știu mereu că voi avea în el un prieten de suflet!

La un pahar de vorbă cu bunica

Bunicuței mele dragi îi scliplesc ochii când vede o sticlă cu vin bun.
-Hai să umplem paharele și să povestim, îmi spune! Știi tu ce vremuri grele am trăit noi pe timpul războiului?
Ca să nu fie violate, femeile erau ascunse de cei apropiați în gropile săpate în pământ pentru păstrarea cerealelor, iar deasupra lor se puneau crăci, baloți de paie sau fân. Stăteam acolo tăcute și nemișcate, iar seara ni se aducea apă și mâncare.
Vinul ne întoarce pe aripile timpului. Auzim cum se trage, ne temem pentru viețile noastre și pierdem, pierdem tot ce avem. E-atâta moarte și sânge în jur, încât și paharele ne sunt pline ochi cu sânge...
-Din avioane se aruncau bomboane. Copiii care le adunau și le mâncau, mureau, îmi spune cu lacrimi în ochi.
Să ucizi niște copii nevinovați, prin ceea ce le place mai mult, îți dai seama câtă oroare? Am prins două războaie și mi s-au dărâmat două case, așa că am clădit trei case și am făcut opt copii.  După luna de miere, primul soț, iubirea vieții mele, a fost luat la război. După trei luni, am primit scrisoare că a murit. S-a întors după trei ani. Eram deja însărcinată, iar el, dragul și bunul de el, a venit să mă ducă acasă. A spus că mă iartă și că va considera acest copil ca fiind al său, dar era prea târziu pentru noi, mult prea târziu...
E primăvară și ninge cu flori de cireș. Din ochii bunicuței se preling încet lacrimi strălucitoare:
-Îți vine să crezi? Am fost și eu cândva floare de cais, acum sunt creangă uscată, așa de uscată, încât în curând mă voi frânge...

Planuri de viitor

-Noroc, draga mea, iar când o fi mai rău, să ne fie ca acum, îmi spune cel drag ridicând paharul în cinstea noastră!
- Sănătate și-mpliniri, îi țin isonul.
Vinul cu gheață mă înviorează. Îl simt stingând în mine incendiul produs de ziua toridă de vară și de scânteile de agitație ale vieții.
-Abia aștept să fii mireasa mea la toamnă. Știi ce vreau de la tine? Să nu te schimbi, să rămâi așa cum ești și să-mi umpli casa de copii. Unul să mi se urce pe genunchi, altul să mă tragă de urechi și de barbă, doi să se țină de poalele tale, iar brațele să le ai ocupate cu cel mic...Mai vreau ca la nunta noatră să curgă un râu de vin bun, iar toți nuntașii să fie fericiți!

Nunta cu cel mai bun vin

Toamna a pictat decorurile în cinstea nunții noastre. Crizantemele s-au vopsit și coafat cu grijă, frunzele s-au pudrat, fructele s-au parfumat.
Rochia mea, făcută din cele mai fine dantele, din caer de nori albi, puf de păpădie și fulgi de zăpadă, mi-a dus noroc. Au trecut două luni de la nuntă și sunt însărcinată. Mă văd cu prietenele la cafea și discutăm evoluția sarcinii.
-Măi, dar a fost cea mai frumoasă nuntă din oraș.
-Nunta cu cel mai bun vin din țară, spune o altă amică plină de entuziasm.
-M-a cucerit cu un pahar de vin bun, le spun. A fost băutura care m-a purtat și mă poartă pe culmile fericirii. Abia aștept să nasc, să-mi pot înmuia din nou buzele în sângele parfumat al strugurilor!