Pat zburător și mobilă asupra căreia să-ți transferi durerea...

Un pat zburător pentru bunica.

Orice om viu este în mod logic și biologic condamnat la moarte, dar lucrul cel mai dureros este să fii condamnat la imobilitate și să fii dependent de ceilalți. Să te simți vinovat de durerile de spate pe care le provoci celor care se luptă din răsputeri să te ridice și să te conducă la „scaunul imperial” în care-ți faci necesitățile, fiindcă până la baie ai cădea și ai murdări totul în jur. De cinci ani, bunica trece printr-o astfel de experiență neplăcută.
De multe ori preferă să nu mănânce și să nu bea apă să nu-i mai supună pe cei din jur „chinurilor”.
Bunica este credincioasă, se roagă și postește. Tânjește după codrii în care se pierdea tânără fiind și de unde se întorcea cu fructe de pădure, bureți și lemne la cei opt copilași care o așteptau cuminți. Atunci dealurile erau ale ei și picioarele o țineau. Acum îi tremură mâinile, amețește, iar picioarele o trădează.
Au lăsat-o toate pe rând.
-Mamă, de-ai ști ce greu mănânci cu dinți străini! Mă dor gingiile, am senzația de vomă, dar omului bătrân îi este dat să-ndure multe.
Și era abia începutul. Apoi a plâns pe rând când a primit cadrul metalic, dar s-a consolat cu ideea că:
-Merg, asta este important. Pot să mă servesc de mâini și de picioare, să-mi fac singură necesitățile.
Lângă cadrul metalic, a apărut căruciorul cu rotile. A ars-o din nou la suflet pe bunica. Peste câteva săptămâni îi tremurau mâinile îngrozitor și a trebuit să primească lingura cu mâncare dintr-o mână străină. Tot așa a pierdut teren în fața bătrâneții, încât a juns să-și petreacă zilele în pat.
Cu toată credința și cu tot postul, bunica se mai trezește uneori cârtind ca Iov.
-Urâtă și grea-i bătrânețea asta!
Cum am auzit că la MAM Bricolaj se face mobilă după dimensiunile și dorințele clientului, m-am gândit că a sosit timpul ca bunica să aibă un pat zburător fiincă a fost zâna copilăriei mele.
Să apese pe un buton cu un deget, iar patul să plutească prin cameră. Să nu mai fie nevoie să fie luată pe sus de doi-trei oameni, ci să se poată plasa singură deasupra vasului improvizat de toaletă, iar patul să fie prevăzut cu un sistem care să prevină murdărirea lui.

Dulap în care să-mi închid durerile

Ni se întâmplă mereu ca anumite amintiri să ne doară. Atunci suntem tentați să distrugem tot ceea ce are legătură cu persoana respectivă sau cu momentele petrecute împreună cu ea.
Rupem scrisori și fotografii, spargem vaze. Distrugem trecutul. Când rănile se vindecă, ne pare rău că ne-am pus în tomberon amintirile.
Trecutul înseamnă lecții de viață, la ce să-l distrugem? Ne reprezintă prezentul, dar el este ancorat de malurile trecutului.
Ce minunat ar fi să am un dulap cu cifru, pe care să-l deschid când voi fi în stare să iert pe deplin și să nu mai mă doară! În el să-mi pun la adăpost de propria-mi furie tot ceea ce m-a legat de trecut. Poze, flori uscate, rochii de bal, scrisori, bilețele de dragoste cu jurăminte care au fost încălcate, sticle goale de parfum, colecția de șervețele...
Alături de amărăciunile vieții să pun acolo durerea de măsea, îngrijorarea pentru cei dragi, neșansele și nedreptățile.
Dragi cititori, MAM Bricolaj vinde mobilă și fericire pentru toți și ascunde scheletul durerii în dulap. Prezentați-vă la atelier cu ideile, iar ei vor realiza schițele și vor realiza mobilierul!