Omul uită cum mama lui l-a învățat cu dragoste să rostească primele cuvinte, cum tatăl punea banii pe masă ca lui să i se cumpere alimente, hăinuțe și jucării. Perioada grădiniței, în care cu răbdare, doamna educatoare i-a pus creionul în mână și i-a urmărit pas cu pas dezvoltarea personală, încurajându-l să „se deplaseze singur” în universul cunoașterii a rămas în urmă!
Învățătorii și profesorii au modelat pe rând cunoștințele și caracterul, o vreme au rămas ca niște umbre în memorie, până ce conturul lor a început să se estompeze...
Mama, bunica, mătușa ne-au învățat să adunăm cele mai frumoase flori și tot ce este mai frumos în viață!
La deprinderile noatre elementare au contribuit nesperat de mulți oameni, vorba lui Eminescu: „un șir de oameni într-unul singur”...
Prietenii adevărați din fiecare etapă a vieții ne-au fost de mare folos! Ne-au susținut în momentele grele, au rămas alături de noi și ne-au întins o mână!
Poate că nu pot încăpea într-o inimă atât de mulți oameni, de aceea pe măsură ce apar alte influențe, cele vechi sunt date afară. Dinamica vieții nu ne ține aproape mereu de educatorii dragi, de părinți, de frați, dar un telefon, un mesj la ceas de sărbătoare sunt forme de recunoștință și aduceri-aminte constructive!!!
Dacă la formarea noastră a contribuit un șir întreg de oameni și noi avem îndatorirea să ajutăm pe alții să se dezvolte, să supraviețuiască, să devină oameni adevărați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu