Omului îi este îngăduit să trecă prin suferințe fizice și spirituale, prin lipsuri materiale pentru a deveni empatic față de aproapele său. Nu este o rușine să recunoaștem că mama împărțea o pâine în patru sau în șase, zdrobea o ceapă și ne-o punea în palmă înainte de a pleca la joacă! Cine nu a purtat cel puțin o dată pantofi scâlciați în liceu sau în facultate, pentru că erau multe cheltuieli și un salariu mic care le acoperea pe toate?
Poate că ne este gândul și acum, adulți fiind, la o jucărie pe care ne-o doream în copilărie, la o tabără sau o excursie ce ni s-a refuzat, la o haină elegantă cu care am fi dorit să ieșim în oraș pentru a trage toate privirile. Chiar dacă avem acum de toate, ele ne-au lipsit când le-am dorit cu ardoarea vârstei.
Cu toate acestea, de nimic din ceea ce ne face mai umani, mai empatici, nu ar trebui să ne rușinăm! Acestea au fost lecții ale toleranței și înțelegerii ce ne-au fost servite cu lingurița.
Ar trebui să ne fie jenă, dacă muncind din greu pentru fiecare bănuț, negociem la sânge cu țăranul care ne vinde zarzavat prin piețe! Orice privire piezișă aruncată unei haine îndelung purtate, dar curate, ar trebui să ne facă să roșim, mai ales dacă am trecut și noi pe-aici...
Când umplem coșurile de cumpărături, iar cel care ne însoțește nu are bani să-și cumpere o înghețată sau un suc, ar trebui să ne topim de mila lui și să-i oferim ceva din belșugul nostru! Întotdeauna retrăiesc scena în care mă țineam ca un cățeluș după cei care aveau bani, iar eu înghițeam în sec. Minutele acelea de umilință a omului care nu-și poate permite nimic nu m-au înăcrit sufletește!
De ce i se pare omului când se ajunge că a avut totul de la început, când poate pierde într-o clipă ceea ce a agonisit???
Omul are un singur motiv să se rușineze: când a experimentat munți de suferință, dar nu s-a umanizat și nu poate manifesta empatie! În rest, totul contribuie la formarea noastră...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu