luni, 16 mai 2016

Viața, edificiu aflat în permanentă reconstrucție

 Mă fascinează gospodarii care își țin din scurt, cu mână de fier, tot ceea ce au în gospodărie. Dacă nu ar reconstrui permanent, locuința s-ar nărui sau ar căpăta patina pustietății.
Ba gardul trebuie reparat, apoi acoperișul, pereții neteziți și revopsiți, curtea curățată de buruieni și pavată...
La fel este și cu viața. Permanentele schimbări necesită adaptări care impun reconstrucția anumitor segmente.
Atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual se cuvine să întreprindem mereu ceva pentru devenirea noastră, să investim în noi. Timpul ruinează, iar dacă nu reparăm ceea ce s-a stricat, probabil se vor prăbuși toate.
Furtunile care au trecut peste noi au spart, au smuls, au distrus. Să nu ne așteptăm că va veni cineva din afară, oricât de mult ne-ar iubi, să ne repare casa sau viața.
Cea mai bună investiție este ceea ce întreprindem pentru noi înșine: o carte bună citită, un film educativ, o călătorie, prețuirea prietenilor de nădejde care ne-au spijinit când ne-a fost mai greu, o cină cu cei dragi în oraș. Niciodată să nu încetăm să ne reinventăm pentru că în caz contrar vom deveni existențe anoste, vieți cu bulină roșie, ființe gata să se prăbușească!
Din când în când, să tragem obloanele rutinei zilnice și să scriem:„Reveniți mai târziu! Închis pentru renovări.”