Mă întreb dacă acest principiu nu s-a generalizat și nu s-a extins și în lumea oamenilor? Dacă în universul animalelor docile ne îngrozim când brutele lovesc până la prăbușire vitele de povară, de ce nu luăm atitudine când semenii noștri critică oamenii care muncesc cel mai greu?
Să acuzi de lipsa spiritului estetic gunoierul care ne scapă de rezidurile aruncate la întâmplare pe stradă este ilogic, dar poate fi o strategie. O acuzație ilogică acoperă de cele mai multe ori una absentă și îndreptățită...
„Ai noștri” vor fi tratați totdeauna cu milă. Caii de rasă trec etalându-și gleznele de invidiat pentru că provin din părinți campioni, în timp ce boul care trage merită să fie bătut până la sânge! Nimeni nu te va trage la răspundere din cauza lui.
Dacă a rezistat să care bagajele celor „sus-puși” 20 de ani, să i se dea un spor de pedeapsă! Să care până pică sub povară, iar când obosește să fie „recompensat” cu sudălmi și lovituri de bici!
Și, domnilor, dacă se poate, faceți în așa fel ca animalul de povară să moară înainte de bătrânețe! De ce să mai mănânce când nu va mai produce? Determinați-l să clacheze și să moară când riscă să-și piardă capacitatea de muncă!
În linii mari, povestea este tristă, dar, dragi stăpâni de sclavi sau de animale de povară, nu uitați că uneori, boii care trag și în care dați cu biciul fără milă se revoltă: vă ia în coarne și vă aruncă sub copitele lor!!!
Boii, animale răbdătoare, nu pot fi opriți când își ies din fire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu