miercuri, 2 martie 2016

Este admirabil când îți permiți să impui ritmul!


Pentru a impune ritmul în orice competiție trebuie să fii printre cei mai buni. Este minunat să fii cel care declanșează contraatacuri, să-i vezi pe cei din jur străduindu-se să țină pasul cu tine!  Să „alergi” și să observi cum toți trag cu ochiul la tine încercând din răsputeri să-ți citească gândurile, să-ți anticipeze mișcările...
Ca în orice aspect al vieții să impui ritmul înseamnă să conduci spre bine sau să conduci spre rău. Hitler a condus către dezumanizare impunându-și ritmul prin crimă, Stalin a manipulat și a smuls cu cleștele obediența și adulațiile.
Oamenii care impun ritmul ar trebui să fie mereu cei fără cusur. Să fie în fruntea actelor de caritate, să ridice maratonul umanității la superlativ, fără să dea coate și fără să-i împingă pe ceilalți concurenți ca să câștige cursa rușinii!
Este posibil să impui ritmul tot timpul vieții, fără să câștigi întrecerea. Orice competiție se desfășoară pe baza„propriului ei concurs de împrejurări”, dar sentimentul că ai fost printre cei la care s-a tras cu ochiul este unic când ai alergat constructiv. Și mai este un secret al vieții: retrage-te la timp, orice ar fi! După ce ai impus ani de-a rândul ritmul, nu accepta să fii alergătorul deplorabil care cade în genunchi pentru că nu mai ține pasul cu ceilalți!