Omul pândea soarele ca un hoț. Era iarnă, lunecuș și zăpadă peste tot, iar astrul bolnav ieșea uneori să se plimbe peste oraș, deși nu mai avea deloc putere. Tras la față, lipsit de energie respira aerul poluat, apoi se ascundea în nori. Uneori întețea gerul.
-Soare cu dinți, spuneau trecătorii scrâșnind din dinți!
Doar el, omul de la etajul șapte, ieșea alergând pe ușile blocului, iar trecătorii îi făceau loc instantaneu. De ce îi făceau loc? Simplu. Nu se uita pe unde merge, ci cu capul dat pe spate urmărea traiectoria soarelui și razele acestuia. De Crăciun a dat peste plasele cu ouă ale unei doamne și le-a făcut omletă, iar de ciudă, aceasta i-a aruncat în față singurul ou rămas întreg.
-Erau pentru cozonaci, neatentule! Ce alergi așa?
-Car soarele în casă, cucoană, îi spuse în loc de scuze. Dunmeata îți convine că ai centrală, în timp ce eu mă descurc ca românul sărac...
Abia atunci colocatarii au observat că omul nostru ducea o oală sub presiune de inox cu capac. O așeza în direcția soarelui, apoi punea capacul și alerga pe scări.
-Măi, omul lui Dumnezeu, mai eficient ar fi să lași ușa deschisă să-ți intre căldura de pe hol, decât să cari soarele în casă!!! Doar un certificat energetic te poate face sănătos!
-Dacă sunt inventiv, nu înseamnă că sunt nebun, spuse omul hotărât!
-Atunci de ce nu chemi un specialist, un doctor în energie, care să-ți elibereze un certificat energetic ieftin.
În 4-24 de ore vei ști cum să rezolvi problema căldurii din apartamentul tău!
-Doctor în energie???Precis vrea șpagă, iar eu am buzunarele întoarse pe dos. Și ce să fac mă rog cu această hârtie, că sunt bolnav după căldură. Doctorul în energie îmi va prescrie doze de căldură. De unde să le iau? Să alerg din nou pe scări și să mă aleg cu ouă, roșii și carne crudă în cap?
-Consultul apartamentului costă în funcție de mărimea acestuia. Iată care sunt tarifele:130 de roni pentru o garsonieră, 150 de lei pentru două camere, 160 de lei pentru trei camere, ai un apartament cu patru camere, scoți din buzunar 170 de lei, 180 pentru cinci camere și tarif negociabil pentru case, vile și spații comerciale...
-Și după aceea pun certificatul în ramă și emite căldură?
-Nu, dragule, pasul următor îl reprezintă solicitarea unei termoviziuni. Certificatului energetic confirmă boala, termoviziunea stabilește tratamentul. După ce ai părerile doctorilor în energie, începi să tratezi gerul din apartament! Iată două imagini care radiografiază lipsa de căldură și prezența acesteia:
Știu că este mai eficient să speri, fără să inveștești nimic și să alergi după soare, dar nimicul nu se transformă în căldură peste noapte! Gândește-te omule, cât vei scuti dacă îți vei pune la punct apartamentul:
1) Nu vei mai face farmaciile cu bani să tratezi multiplele răceli din familie!
2) Nu vei mai primi ouă în cap și înjurăturile celor cărora le răstorni bagajele când alergi după soare!
3) Nu vei mai fi suspectat de prostie și nebunie incurabile!
4) Vei înjumătăți întreținerea!
5) Vei îmbunătăți relația de cuplu, fiindcă nu-ți găsești niciodată soția acasă din cauza gerului siberian din apartament, ci își vizitează prietenele pe rând și-ți pune pe masă hrană rece când revii de la serviciu!
Omul a urmat instrucțiunile amicului său și nemaifiind suspectat de prostie și-a trimis textul la Spring SuperBlog 2016...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu