Mihaela, dragostea copilăriei mele

Empire Film mă urcă în mașina timpului. Închid ochii și mă reîntorc în universul copilăriei...Banane nu am mai mâncat demult, nu știu gustul ananasului sau al curmalelor, în magazinele cenușii se vând doar conserve de pește, marmeladă la kilogram și bomboane cu gem. Avem rație la ulei, zahăr și pâine, dar sunt copil! Am tot timpul la dispoziție să alerg, să cutreier poienele și vâlcelele din sat, să mă joc cu prietenii:„Țară, țară vrem ostași”, „Țările”, „Țăranul e pe câmp” și „Omul negru”.La televizor se emite trei ore, iar înainte de jurnal mă pot întâlni cu Mihaela, personaj pozitiv din desene animate.
Sunt animații cuminți, fără scene violente, fără tehnologie și înjurături. Pe fond muzical se derulează acțiunea, iar eu, care doresc să devin scriitoare când mă voi face mare, pun replici în gura personajului.
Pentru că este Ziua Copilului, după serbările pionierești de mulțumire, adresate partidului și conducătorului iubit, primim în dar două filme. Ochii mi s-au lipit de ecran. În „Mihaela, prietena noastră”, fetița cuminte, inteligentă și frumoasă se plimbă cu bicicleta, se bucură de soare și de natură și desenează pentru că-și va expune lucrările într-o expoziție.

(poză preluată de pe)
Desenele ei prind viață: elefantul stropește cu apă coșarul, intră în fântână cu ajutorul cumpenei să bea apă, apoi ajută la stingerea unui incendiu, după ce golește apa dintr-o piscină. Personajul meu îndrăgit intervine și în poveștile pe care i le spune bunica. Dintr-un copac înalt sare pe arcul vânătorului care vrea să o ucidă pe Albă ca Zăpada, apoi îi rupe arma acestuia și o conduce pe prințesă la căsuța piticilor. După aceea înlocuiește coșul în care se afla mărul otrăvit al mamei vitrege cu alt coș de fructe, salvând-o pe Albă ca Zăpada de la moarte și în sfârșit o scoate din căsuța piticilor la timp ca să nu fie gazată...
Retrăiesc totul ca pe vremea copilăriei, adică îmi fac temele devreme, fiindcă pe la ora 20, 30 se ia lumina și trebuie să ne băgăm în pat sau să ne facem treburile la lumina lampei sau a lanternei...
Și cum mă confund cu timpurile apuse ale copilăriei pline de „fericire-amară” aud deodată la televizor:„Mihaela, dragostea mea, am învins! Tată din cer, îți mulțumesc!”
Nu, nu era Mihaela copilăriei mele, ci o farsă electorală. Cineva își ridicase poalele înainte de a ajunge la râu.
Deci nu mai sunt copil, iar comunismul este pe punctul de a fi uitat. Am un nepoțel drag și scump, iar el nu se mai uită la Mihaela. El se joacă pe tabletă și-i plac filmele cu Strumpfii 
de aceea îi voi căuta câteva DVD-uri.

Îmi face cu ochiul și titlul Stă să plouă cu chiftele de aceea îl voi cumpăra fără să stau pe gânduri. Niciodată nu pot petrece suficient cu nepoțelul meu drag. Între noi se interpun nemilos criza de timp, profesia mea, școala lui și distanța, dar când ne întâlnim stăm până la miezul nopții la jocuri și la povești.
De curând a descoperit Empire Film, distributor important și independent de film și animații din România și alegem împreună cadourile, fiindcă gusturile copilăriei mele nu mai sunt de actualitate...
Am călătorit cu mașina timpului în vremea copilăriei mele pentru Spring SuperBlog 2016!