marți, 1 martie 2016

Oamenii nu sunt jucăriile noastre


Oricum ar fi omul: tânăr, bătrân, sărac, bogat, urât sau frumos, el nu este niciodată jucăria noastră.
Nu ne putem juca în mod nemilos cu destinul unei persoane: să o chemăm și să o izgonim, să-i dăm speranțe și să i le năruim, să o ridicăm pe piedestal și să o aruncăm în cea mai neagră mizerie, până la dezumanizare, apoi să revendicăm dreptul de posesie asupra ei, când „sclavul nostru de odinioară” fugind și-a câștigat libertatea.
Omul este egalul nostru, nu jucăria noastră căreia îi putem rupe o mână sau un picior, fără să plătim pentru asta, o putem izbi de pereți, iar dacă se dezmembrează rămânem cu un lucru mai puțin...
Viețile noastre se intersectează, iar dacă suntem antrenați într-un joc social, stabilim împreună regulile și cooperăm în competiții! Nu putem acapara demnitatea, libertatea, șansa de a fi fericită a unei persoane pentru că așa dorește copilul răsfățat din noi!
Oamenii nu sunt mașini sau păpuși să fie aruncați, zdrobiți, apoi strânși, mângâiați și așezați după placul jucătorului suprem. Se poate să întâlnim personalități slabe care ne lasă impresia că se vor învârti veșnic în jurul personalității noastre puternice, iar asta ne măgulește până la extrem, dar vine ziua când fluturele atras de lumină descoperă că și-a pârlit aripile și, cu ultimele puteri, pleacă să se salveze!
Să învățăm să tratăm oamenii din viețile noastre ca pe niște ființe cu voință autonomă. Este dreptul lor să plece când consideră că lângă noi se simt în pericol și nu este decent din partea noastră să facem presiuni asupra lor procedând așa cum face copilul răsfățat când își strânge jucăriile pe care le-a aruncat cândva fără milă!