Să alergi 16 probe fără să te oprești, după ce anumite jurii te-au pus cu genunchii pe cojile unor note zgârcite până la sângerare sau ai epuizat apa din termosul inspirației, iată ce înseamnă să fii mafiot! Am trecut linia de sosire, am salutat întreg stadionul și m-am prăbușit pe gazon să-mi trag răsuflarea. Concurenții șoptesc cu mulțumire:
-Ne vedem la Laleaua de Aur nu este așa? Și anul acesta gala se organizează la Hotelul Golden Tulip Times din București!
Particip pentru prima dată la o gală a bloggerilor și vreau să fac o impresie bună, de aceea îmi pregătesc temeinic lecțiile. Caut explicații pentru Golden Tulip și aflu că este o rețea de lux care are peste 909 hoteluri de lux în 50 de state europene, africane sau din Orientul-Mijlociu. Golden Tulip are patru stele. Organizatorii au ales o locație pentru eveniment de patru stele.
Ce servicii justifică numărul stelelor? Toate cele 70 de camere au suprafața de 24 mp, deși 18 este standardul pentru cele patru stele de aur. Lenjeria, prosoapele, halatele de baie sunt albe ca zăpada, iar turiștii cazați aici sunt conectați la lume prin: internet wireless, cablu digital TV, linie telefonică directă pentru apeluri locale și internaționale.
În baie ne așteaptă uscătorul de baie și papucii, minibarul frigorific din cameră este plin cu toate bunătățile din lume, iar securitatea complet garantată, fiindcă accesul în camere se face pe baza cartelei magnetice.
Situat pe Bulevardul Decebal, hotelul pune la dispoziția organizatorilor diferitelor evenimente etajul nouă.
Pe geam se etalează panorama capitalei României cu arhitectura sa comsopolită: monumente ale arhitecturii interbelice coexistă cu kitchurile. Bisericile vechi din lem au termopane și mă întreb dacă în curând nu vom vedea și străzi cu palate cu turnulețe în Băneasa sau Romană???
Cu toate acestea este un oraș frumos, civilizat, cu cele mai frumoase femei din lume! Ce sală vor alege organizatorii? Intru virtual prin toate: Belvedere oferă o imagine de ansamblu spre Piața Muncii, Panorama ne arată Parlamentul, iar Ronda, sala-semicerc este ideală pentru conferințe, publicitate, evenimente!
Închid ochii și savurez succesul obținut prin efort supraomenesc. Pe holurile hotelului ni s-a întins covorul roșu și suntem întâmpinați de o pereche de tineri în costum popular care ne așteaptă cu pâine și sare. Fiecare participant la eveniment primește o lalea stropită cu aur și o batistă fină pe care este brodată monograma hotelului de lux care ne găzduiește. Suntem anunțați la sosire ca la un bal din înalta societate ca să ne cunoaștem între noi.
Cei de la Café Times ne-au pregătit un bufet suedez. Putem servi orice cafea dorim , fiindcă personalul ne prepară pe loc: Irish Coffee, Choco Mint, Keoke coffee sau Frappe Times și un tort uriaș așteaptă să fie sacrificat după ce vor fi anunțate premiile. Unii savurează succesul cu Lovely Grapefruit Sour, Flavored Lemonade sau Sex on the Beach...
Ne vor da și la știrile de la ora 5 la ProTV, iar pentru prima dată articolele câștigătoare se vor tipări într-o antologie ce va fi personalizată și înmânată finaliștilor.
Nimeni nu mă poate împiedica să visez că voi participa la Gala Spring Superblog 2016, de aceea am scris acest material pentru Spring SuperBlog 2016!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu