Cum este artistul

Artistul este greu de înțeles fiincă avem pretenția ca el să fie un fel de supraom care să nu obosească, să nu se îmbolnăvească, să nu îmbătrânească, să nu se urâțească și mai ales să nu greșească niciodată. Avem impresia că el, cel menit să ne bucure prin arta sa, este un mare răsfățat al lumii, când de fapt este doar sacrificatul. Talentul îl consumă la maximum, deseori se simte cel mai singur om din univers, deși prin arta sa atrage sutele de consumatori de artă, iar în cântece, în tablouri, în proză, teatru  poezie, sculptura sau filmele lui se află frânturi din sufletul său...
De câte ori admiri creația, îi atingi ușor spiritul sau dimpotrivă, când dai cu pietre, i-l însângerezi.
Artistul urcă pe scenă când îl dor sufletul și trupul, când este îndoliat și copleșit de probleme. El trebuie să arate impecabil, să zâmbească și să fie la înălțime!

 Artistul este flacăra divinității mistuind un sărman trup de muritor. De multe ori m-am simțit vinovată când eu găseam fericirea în interpretările lui, iar el, în aceeași clipă agoniza pe-un pat de spital sau se stingea din viață.
Gustăm bucuria oferită din generozitate și datorită harului artistic, fără să știm că ofertantul se luptă pentru viața lui fiind învins în mod nedrept.
Cu siguranță că aceasta este menirea lui, de a revărsa bucurie postum, de a presăra frumusețe ani și ani după ce trece în neființă.
...În urma artistului care urcă la cer, înfloresc locurile în care a trăit și pe care le-a străbătut pe drumurile vieții!