Viața bară la bară

Circulăm așa, bară la bară pe autostrada vieții având ca destinație moartea. Uneori avem impresia că ne încurcăm unii pe alții, în special când drumurile sunt închise sau ne aflăm în mijlocul ambuteiajelor și ne claxonăm nervos.
Cu peste 100 de lilometri la oră ne îndreptăm spre destinație, uitând să ne oprim și să admirăm peisajul din jur. Pe autostrada vieții este suficient ca unul să-și piardă controlul și vor avea de suferit toți din jur.
Reguli? Dar cine mai știe de reguli! Pe unii parcă-i atrage destinația finală ca un magnet, alții se zgâiesc pe geamuri să-ți tulbure intimitatea...
Cel mai rău este când viața celor dragi se stinge ușor-ușor și nu poți face nimic. Atunci încerci să sufli din răsputeri ca într-un foc pe jumătate stins, să-i împrumuți viață dintr-a ta. Clipa te minte cu un momentul  fulgerător de glorie. Respiri ușurat; ce a fost rău a trecut, flacăra se reaprinde înșelător, promite să ardă din nou, dar fumul morții se-nalță din trupul încă viu!
Fumul înecăcios și cenușa ne arată că timpul s-a mistuit, resursele trupului de a lupta pentru viață sunt pe sfârșite
 Și uite așa, bară la bară ne grăbim să ajungem la final de drum...