Propuneri colaborare

Propunerile de colaborare le puteți trimite pe adresa de e-mail:
elenalarisastan@yahoo.com.

vineri, 17 martie 2017

Et Dieu... créa la Femme pour les femmes

 

La Femme, Raiul femeilor din România

Cum au fost izgonite dintr-un Rai, un investitor s-a gândit să deschidă altul pentru toate femeile din România:
Magazinul La femme. 
Și dacă vreți să aflați adevărul, femeile s-au consolat repede preferându-l pe al doilea, fiindcă în primul nu existau rochii, topuri, fuste, geci, sacouri și accesorii, ci doar frunze. Eva s-a plictisit îmbrăcându-se în aceeași frunză, dar în magazinul La Femme îi stau la dispoziție rochii de zi, rochii de seară, rochii de ocazie și rochii de club. Aici poate ea să-i arate bărbatului cât de scump costă iertarea și să-l oblige să nu mai greșească...
-O rochie pentru că ai întârziat aseară în oraș, alta că ai uitat de ziua mea, încă una pentru că-mi place și nu-mi poți refuza nimic, o bluză că ai dat like pozei ăleia pe facebook...
Raiul vestimentar este acolo unde femeia slabă și grasă, tânără sau mai coaptă  (femeie bătrână nu există), săracă sau mai bogată găsește ceva să-i placă și să i se potrivească.

Locul unde rochiile elegante nu sunt „fructe oprite”

O femeie adevărată preferă să stea nemâncată și să aibă rochii la discreție, așa că tot Raiul al doilea îi este pe plac. Dacă fructul acela însemna moarte în Eden, din magazin poți cumpăra un braț de rochii pentru că nu vei muri, ci, dimpotrivă, vei fi elegantă și fericită! Mai mult de-atât, dacă ești elevă sau studentă, ai reducere 20%, iar pentru comenzi începând de la 200 lei, transport gratuit.
Din cele mai vechi timpuri moda de la Paris era etalon al eleganței la București, dar și în provincie. Acum există posibilitatea comandării online a rochiilor, bluzelor și fustelor, scăpând de indiscrețiile vânzătoarei: priviri pline de reproș când ceri o anumită măsură (uitătura aceea: „Doamnă nu ați auzit de curele de slăbire? Chiar credeți că intrați în rochia asta?”), strâmbături la culorile despre care se crede că sunt țipătoare („Corai, doamnă? Nu vi se pare cam provocator pentru vârsta dumneavoastră, apropo, câți ani aveți?”) și exemplele pot continua.
Rochia tunică neagră, cu mâneca 3/4. reglabilă este adusă de la Paris. În acest model din colecția 2017 te vei simți regina eleganței, dar și comod pentru că este lărguță, materialul este ușor, căptușeala nu există, prin urmare nu are ce să se electrizeze de ciorapi, iar șnurul cu ciucuri de la terminație îi sporește farmecul și feminitatea. Eleganța confortabilă este particularitatea stilistică a rochiilor din acest magazin.
Rochia de ocazie roz prăfuit, model cloș, cu fundiță rivalizează cu ținutele de pe covorul roșu de la decernarea premiilor Oscar. Cine nu și-ar dori o croială de divă, un material de calitate și frumos (captează toate privirile), decolteul rotund de la baza gâtului, pliurile din partea de jos și bentița cu fundiță din talie?
Rochia în sine este o bijuterie care accentuează frumusețea purtătoarei, deci nu mai este nevoie de accesorii.
Poți să-ți petreci ziua ta aici, fiindcă vei fi răsfățată, vei plăti cu 20% mai puțin.

Bluze elegante marca La Femme

Noi, femeile moderne, suntem norocoase. Imaginați-vă că în trecut, prima femeie îmbrăcată în pantalonia fost primită cu vorbe de ocară, prima tunsoare feminină a fost însoțită de huiduieli, prima femeie care s-a urcat pe bicicletă a trebuit să înfrunte dezaprobarea bărbaților. Cum rochia nu mai este obligatorie, la pantaloni sau fuste avem nevoie de bluze elegante.
Tot aici le găsim. Filtrele de căutare ne ajută să câștigăm timp. Materialele și culorile diferă în funcție de anotimpuri și de ocazie. Ce femeie nu s-ar pierde printre atâtea rochii, fuste și bluze frumoase?
O bluză din bumbac asigură sănătatea organismului și senzația de prospețime pe durata unei zile toride de vară. Gulerul de cămașă și modelul mai scurt în față și mai lung în spate sunt detalii care fac diferența între o femeie care este curajoasă în alegerea bluzei și una conservatoare, cuminte.
Bluza gen ie este în mare vogă și poate fi purtată la fustă și la pantaloni.
La petreceri o bluză din satin, cu decolteu în V și bentiță la gât,  mâneca terminându-se cu un volan în formă de clopot face minuni.
Și Dumnezeu a crea femeia, iar după aceea le-a permis oamenilor să deschidă Raiul potrivit pentru ea: magazinul online La Femme.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu