Gândul că devin un monstru m-a speriat mai rău ca moartea!

 

Zilele acelea petrecute sub sulițele înroșite ale soarelui, fără protecție m-au costat enorm. Tinerețea înseamnă inconștiență: mergeam la sapă, la fân sau la plajă fără nimic pe cap și fără să-mi aplic cremă de protecție antisolară.
 Mi-am imaginat că mie nu mi se poate întâmpla, deși am pielea deschisă și ochi albaștri.
Fiindcă „mi-am luat nasul la purtare” cu soarele, mai întâi a început să mi se ia pielea de pe organul cu care ieșeam în lume. Evident că nu am dat importanță.
-Se ia pielea rea și rămâne cea bună, bravam.
Peste ceva timp a apărut o bubă urâtă, neagră. M-am purtat ca o ignorantă și am pus pe ea miere, ceai de pelin sau de tătăneasă, tot ceea ce auzeam. Rana făcea coajă, iar după ce coaja se desprindea curgea sânge de mă speriam.
Acoperită cu fond de ten gros, îmi plimbam buba pe la farmacii cerând un medicament care să mă vindece.
Ce nu am încercat! De la creme pentru bebeluși, la creion pentru tenul iritat, unguente pe bază de antibiotice, dar în zadar. O vedeam. Era acolo și le făcea în ciudă ochilor mei.
Cunoscuții lipsiți de tact au început să „mă îmbărbăteze”:
-Încă puțin și îți cade nasul. A mai avut unul din sat bubă la nas ca tine și a murit! (Chiar murise, știam asta). Știi întrebarea este:„Cu ce nas mai ieși tu în lume?”
Am înghițit în sec. Perspectiva de a deveni un monstru era mai îngrozitoare decât aceea de a muri.

Verdictul dermatologului

Soră-mea conduce în traficul infernal tăcând. Merge cu mine la dermatolog, aproape că m-a luat pe sus. Ea este medic și știe ce înseamnă să nu te duci la timp la spital.
 Îi citesc gândurile. „Poate ai o formă ușoară de cancer de piele. Ești vinovată că ai stat atât! Dacă nu mi-ai fi spus cum ai umplut un pachet de șervețele cu sânge, după ce ai tras bluză neglijent, ai fi stat acasă și acum.
Dacă s-a extins boala ce ne facem acum?”
Tulburarea i se citește pe chip și conduce  crispat. Îmi pare rău că o oblig să treacă prin asta.
„Indiferent ce-mi va spune medicul, mă voi purta decet să nu o tulbur, promit.”
Urmează consultația și verdictul:
-Aveți cancer de piele. Există două posibilități: vă operăm cu laser, dar veți rămâne cu un semn sau încercăm o cremă care a apărut acum, dar are o reacție urâtă de tot! Sper să aveți noroc și să nu recidiveze!”
Urmează ședința foto. Cel mai pozat organ al meu a fost nasul. Luat de-aproape și cu buba aceea pare oribil.
Plec de la dermatolog să-mi cumpăr crema. Sunt mai liniștită decât aș fi crezut. De fapt am primit condamnarea la moarte de la naștere, de ce ne-am supăra dacă ni se confirmă mai târziu.
Merg pe străzile Bucureștiului, orașului atât de iubit de mine și mi se pare că lumea mă privește cu milă. Cer crema cu reținere, de parcă farmacistei îi pasă ce am aflat eu acum câteva minute! Nu plâng, mă bucur de soare. Abia aștept să ajung acasă și să încep tratamentul. Îmi doresc un nas sănătos și sunt sigură că-l voi avea. Evident ca la însănătoșirea lui au contribuit: Dumnezeu, care m-a călăuzit la un specialist bun, căruia i-a dăruit înțelepciune, sora mea, care a scotocit tot orașul să găsească medicul cel mai bun pentru mine, dermatologul care m-a primit și mi-a propus tratamentul.

Oamenii adevărați din jurul meu m-au ajutat să înving boala #farafrica

Am scris această poveste cu dublu scop:
1)  să atenționez cititorii să se ducă la medic, la primele semne ale bolii și să nu încerce să rezolve singuri probleme care-i depășesc,agravându-și situația.
 2) să răspund provocării lansate de Dr. Oetker și BlogalInițiative. Pentru fiecare poveste înscrisă pe site care aduce în prim-plan o situație limită depășită fără frică, Dr. Qetker donează 1 euro pentru copii abandonații de familii.