Viața și moartea se-ntâlnesc într-un lift, la spital

Spital mare, emoții pe măsură, miros specific, fețe palide și tăceri încordate. Liftul urcă la Cardiologie și este plin. Inima, săraca, nu are cum să nu fie afectată de nedreptăți și dureri fizice și spirituale, de efortul de a pompa combustibilul vieții în tot corpul.
Când te trădează inima...ești mort!
Bolnavul transpiră, respiră greu și se gândește la ce i-a spus doctorul la Urgențe:
-Ați făcut infarct. Ați fost la un pas de moarte. Următorul poate fi fatal.
Pentru medici a devenit o obișnuință să spună adevărul în fața. Li se pare lipsit de etică să mintă frumos!
Până la urmă este corect să știi că sănătatea s-a șubrezit, iar dacă vrei să mai trăiești, trebuie să reduci viteza.
Ți-o fi rămas sufletul tânăr, dar trupul îmbătrânește și se strică.
Pacientul privește realitatea cu ochi mari de groază. Știe că are copii de crescut, că viața este frumoasă și unică...Nu se îndură să plece, se teme de moarte. I se pare că nu mai are aer în lift și nu știe dacă se va mai întoarce din spital viu. Aparținătorii nu plâng să nu-l demoralizeze, dar inimile lor sunt sfâșiate.
Își pun în gând aceleași întrebări dureroase și retorice legate de a fi sau a nu fi, când ascensorul oprește între etaje.
Cu fața zâmbitoare, rumenă urcă o asistentă de la maternitate. Ea radiază în timp ce ceilalți sunt pierduți.
Privește în jur și se simte vinovată. Încearcă să se explice:
-Tocmai am asistat la o naștere de nota 10 și nu mă pot abține să nu zâmbesc și să mă bucur că viața triumfă!
Pentru moment, tristețea apăsătoare din jur se molipsește de clocot de viață...