Fapt divers

Viața este mult mai frumoasă cu umor

Mi s-a întâmplat de multe ori să mă duc spre clasă, iar câte o elevă să mă aștepte cu ochii roșii de plâns:
-Doamna, X m-a făcut urâtă.
Să-l cert pe X nu este o soluție pentru rezolvarea problemei pe termen lung. Se va găsi mereu un Y sau Z care ca să o supere și să-i spună același lucru...Fiecare om trebuie să învețe să-și fie suficient lui însuși în mod constructiv pentru a supraviețui. Dacă mi se spune că sunt urâtă înseamnă că nu sunt pe gustul celui care evaluează, dar nu are nicio putere să-mi știrbească din frumusețe sau să mă urâțească în ochii celor care mă plac! La fel se întâmplă cu nivelul de inteligență, cu creativitate, cu sufletul pe care-l posed.
Și-atunci tot ce am de făcut când un copil plânge pentru că a fost „făcut urât” este să-l conștientizez de valoarea sa, să-l fac să fie sigur pe el și să nu-i pese de evaluările exterioare.

Victorie decisivă: să ți se spună că ești urâtă și să râzi copios pe tema asta!

Astăzi am râs copios cu o colegă. Mi-a relatat cu lux de amănunte cum se ducea la oră, iar în curtea școlii a auzit un elev, pe care nu-l avea la clasă, spunând în timp ce se strâmba: „Ce urâtă-i asta, mă!”
-Am auzit și mi-am continuat drumul. Am întors puțin capul și l-am văzut schimonosindu-se în timp ce vorbea de urâțenia mea de parcă aș fi fost Muma Pădurii... Și-acum îmi vine să râd. Când mi-a întâlnit privirea, m-a întrebat:„Ce faceți, doamna?”, iar eu m-am făcut că nu aud și i-am spus: „Bună ziua, copil frumos!”

Când poștașul mi-a întins ultima pensie a tatei, mi s-a sfâșiat inima

A fi profesor este suficient de stresant să nu mai apuci pensia sau să te bucuri foarte puțin de ea. Cei din afară au impresia că este foarte ușor:„Plimbă catalogul dintr-o clasă în alta, au vacanțe domnii, au zile libere și chinuiesc și încurcă elevii! Mai sunt și plătiți în perioada vacanțelor...” Pe cei care gândesc așa i-aș lăsa în locul meu cel puțin o săptămână. A fi profesor înseamnă a înțelege și a ierta la infinit, a fi supus stresului pe toată perioada carierei (examene, asistențe la ore, inspecții, corectat teze, suportat excesul de energie și orgoliile unora). Astăzi am vorbit cu o colegă pe care o prețuiesc foarte mult. Părinții, cadre didactice au murit destul de tineri.
-Știi, de când eram mică trăiam cu teroarea că voi rămâne singură. Am avut sentimentul că-i voi pierde și așa a fost. Ieri a venit poștașul și mi-a întins ultima pensie a tatei. El la cimitir, eu țineam în mână ca pe o povară munca lui de-o viață și m-am gândit la ce bun atâta zbucium???