Iarna, sufletele oamenilor au nevoie să fie ușoare

Iarna dă senzația de târziu. Albul rece din jur înfiorează pentru că părul ne va fi nins curând, mâinile zbârcite de vreme, zăpezile ne vor întrista în loc să ne bucure. Gheața pe care o căutam copii fiind, o vom ocoli când trupul greoi va risca să se frângă în cădere. Îmbătrânirea aduce cu ea teama de anotimpul drag copilăriei. Atâtea griji și cheltuieli în plus: lemne, provizii, antiderapante, îmbrăcăminte groasă și încălțăminte corespunzătoare!
De Crăciun se observă cel mai bine lipsa celor dragi. Rămân cadouri nedate, mulțumiri și iertări nerostite, gânduri constructive fără destinatar.
Iarna este foarte pretențioasă deoarece necesită pregătiri fizice și spirituale timpurii și minuțioase pentru a o trece cu bine și să ieșim sănătoși în primăvară.
E-atâta strălucire în jur, risipă de generozitate, de alb-argintiu, de colinde care ating sufletul, încât inima trebuie să se ușureze de tot ce este rău!
Darurile îngerilor sosesc pe aripi de heruvimi minusculi. Fulgii diafani au clopoței de aur la picioare și fac zările să vibreze. Iar dacă în suflet s-a adunat mult negru,de factură funerară sau provenind din frustrări și decese ale speranțelor, albul hibernal exterior le va amplifica.  Gerurile siberiene se combat cu un refugiu spiritual cald, cu ceașca fierbinte și aromată a gândurilor constructive pentru anul care vine, cu prăjiturile faptelor bune coapte cu drag pentru ceilalți...
Ceea ce vine din impunere, din respectarea lui „așa trebuie să fie” distruge imunitatea sufletului și așa fragil iarna.
La ierni de poveste, suflete de poveste, iar îngerii să ne colinde cu drag, iar noi să mulțumim cerului pentru toate darurile!