Sufletelor nobile le este milă și de câini!

Dimineață geroasă de decembrie...Lumea se pregătește de Crăciun, unii țin post discret, alții întreabă și citesc tare ingredientele de pe ambalaje. În timp ce microbuzul mă duce la locul de muncă mă gândesc ce post o fi oare mai plăcut lui Dumnezeu: postul stomacului sau al inimii?
Întunericul se ridică treptat ca o cortină grea. Șoferul oprește, ia un colț de pâine și coboară din mașină.
Se întoarce și ne explică:
-Un câine a fost lovit de un tir și are picioarele paralizate. Zace de trei zile la marginea șoselei. O să înghețe aici sărmanul!
Mă gândesc că unui om, oricât ar fi de singur pe lume, cineva tot îi ascultă durerile, dar câinele a fost mutilat și abandonat în câmp, va cădea prima zăpadă peste trupu-i frânt și va sfârși înghețat. Poate înainte de a-și da ultima suflare va visa că este vară, iar el sănătos și aleargă pe pajiști înflorite. Nu cai verzi pe pereți, ci  picioare sănătoase, căldură și normalitate!
La prânz mă întorc cu prietena mea și îi povestesc știind că ea cumpără zilnic trei-patru pâini pe care le împarte câinilor fără stăpâni. Are lacrimi în ochii senini și buni.
-Voi face tot ce depinde de mine să-i curm suferința! Dacă aș ști că are șanse să trăiască, l-aș lua acasă!
Multor animăluțe le-a asigurat dragoste și protecție acasă. Le-a oferit un cămin și o familie.
A doua zi vorbim la telefon. Are vocea plină de emoție și de tristețe:
-Nu pot să-l salvez, nu mă ajută nimeni să-l salvez și mă doare inima de mila lui! Am sunat la toate organizațiile, la posturi de televiziune, am fost la doctorul veterinat din oraș și mi-a spus că nu poate face nimic altceva pentru el, decât să-l eutanasieze. Vine iarna, îl va acoperi zăpada, îl pot mânca lupii. Dacă l-ai auzi cum geme acolo. Nu l-a învelit nimeni cu o pătură.
Bunătatea ei mă uimește.
-Voi plăti un om să mă ajute să-l duc la doctor. Nu-l las să agonizeze singur pe marginea drumului.
Peste o jumătate de oră, mă sună iar și îi simt glasul înmuiat în lacrimi:
-Am vrut să fac totul, să-l ajut, dar medicul a spus că doar injecția letală este alegerea potrivită pentru el. Nu m-a ajutat nimeni să-l urc în mașină. Le-am făcut cu mâna să oprească, dar în zadar. Aș fi vrut să trăiască, să fie altfel. Mă topesc de mila lui!
O ascult și sunt fericită că am un astfel de prieten pentru care postul sufletului este o adevărată sărbătoare pentru necuvântătoarele, dar și pentru oamenii din jur...