sâmbătă, 10 decembrie 2016

Prietena pe care nu am văzut-o niciodată


Nu o cunosc fizic, deși pentru mine ar fi o onoare să am privilegiul de a o îmbrățișa sau de-a-i întinde mâna. Ea este omul generos de peste ocean, care nu uită să-mi facă sărbătorile frumoase și să-mi spun La mulți ani de ziua mea. Mă gândesc la ea cu multă duioșie. A plecat din țară de pe vremea comunismului. Bănuiesc că a fugit. Acolo s-a confrunat cu divorțul, iar cei trei copii au rămas în grija ei.Se străduiește să le ofere totul copiilor: de la cursuri de chitară, la excursii și cadouri și să nu-i ceară nimic fostului soț, care și-a pierdut deja urma prin USA...
Prima dată i-am scris când un prieten comun era la ananghie. Nu mi-a răspuns, dar l-a ajutat. Timpul era limitat și de-o parte și de alta, așa că nu am comunicat, dar generozitatea ei m-a marcat.
Mai târziu a suportat taxele de școlarizare ale aceluiași prieten comun. I-a plătit regulat 4 ani taxa la facultate, iar el a terminat datorită ei.
Crăciunul trecut l-a sunat și m-a cerut la telefon. Mi-a spus cuvinte mari care m-au mișcat:
-Draga mea, nu ne cunoaștem, dar nu voi uita niciodată că un prieten apropiat sufletului meu trăiește datorită ție! Dacă îl știu în viață este pentru că tuu...
Era  prea mult, fiindcă ea împărțise din puținul ei și cu familia și cu cei care aveau nevoie de-aici din țară.
-Sper să reușiți să treceți pe la mine, ne-a spus fără urmă de fățărnicie! În cazul în care doriți să plecați din România, casa mea vă stă la dispoziție!
Anul acesta prima felicitare de sărbători am primit-o de la ea. O știu acolo, dar este plantată pentru totdeauna în sufletul meu, iar acesta este cel mai minunat lucru care mi se poate întâmpla!