La o șuetă cu o fantomă băutoare de vin de colecție

Crivățul geme. Crengile pomilor trosnesc. Nucul bătrân urlă de teroare. Scara din lemn care duce din pivniță la etaj este tapetată cu borangicul caselor de păianjeni. Funinginea serii se răspândește pretutindeni și ninge ca în povești. Doar focul este viu în vatră, iar flăcările lui dansează țigănește pe tavan.
Pături peste pături de ninsoare șterg drumurile și pădurile, transformând case înalte în căsuțe de poveste, fiindcă parcă zăpada le rupe picioarele mutilându-le. Departe lupii urlă și ei a fantome. Îngerii-fulgi izgonesc de la hotarul dintre lumi stafiile. Lampa de argint îmi aruncă boabe scumpe de lumină în odaie, dar obiectele devin stranii: își dublează umbrele și se alungesc devenind uriașe.
-Numai să nu mă invadeze fantomele că în rest căldură am, lumină am, vin de colecție este. Dacă nu ar fi fost oferta de la VINCON cu gamele sale Comoara Pivniței și Oenoteca riscam să mă usuc de sete!
Aurul lichid al Tămâioasei românești curge în pahar. Beau singur și-mi pare rău că nu pot bucura simțurile unui tovarăș de haiducie spirituală asemenea mie! S-au amestecat în vinul acesta arome de trandafir de dulceață, gust de fagure de miere și dulceața mierii.
-Ce vin potrivit preparatelor din carne cu garnitură caramelizată! Ce băutură magică!
Beau. Simt o răsuflare în ceafă. Cineva mă urmărește. Dau cu mâna. Nu este gândac, nu este fluture, dar cineva îmi ține companie.

Simt o mânecă din dantelă fină și o eșarfă din mătase cum îmi ating ușor-ușor obrajii. Ridic paharul să beau, dar cineva s-a aplecat înaintea mea pe buza diafană de cleștar, iar stropii de vin se zăresc dispărând în imaterial.
-Am companie? Foarte bine. Să mai umplu un pahar, spun.
Răsuflarea din spatele meu dispare, iar paharul se ridică în aer fără să pot vedea o mână care să-l prindă. Se golește instantaneu și simt iar răsuflarea din spate. Mai torn un pahar.
-Vinul acesta potolește spiritele condamnate să nu-și găseacă liniștea nici în Rai, nici în Iad, nici în mormânt, nici pe pământ, aud o voce tulburătoare!
-Fii oaspetele meu de seamă, oricine ai fi!
-Sunt o victimă a vinului de colecție. Am iubit mult, mi-aș fi dat viața pentru el, spune oftând. Știi ce greu este să fii o femeie fără vin vechi! Eram nobilă, aveam castel, bijuterii, animale și slugi, dar pivnițele erau goale. Când am crezut că mi-am găsit iubirea vieții, m-a părăsit într-o iarnă fugind cu sania noastră de argint la Frumoasa din Vincon fiindcă avea pivnițele pline.

Era o iarnă ca acum. Lupii urlau, Crivățul se dezlănțuise, iar eu am crezut că a plecat să-mi aducă brad și crengi de vâsc, iar iarna sălbatică îl va ucide. Am pornit pe jos pe urmele saniei din argint. Nu s-a abătut în nicio pădure, nu a intrat în niciun oraș sau piață, ci s-a dus glonț la Comoara Pivniței. Iubea pe alta și mi-am dat seama că nu pot supraviețui. M-am uitat pe geam. Îmbățișa cu patimă toate sticlele de vin și făcea cele mai fierbinți declarații de dragoste din lume.
-Vrei tu să fii vinul meu, iar eu vinul tău pentru veșnicie, a spus?
Am înlemnit instantaneu de durere uitându-mă la o lume care-mi era interzisă. Astăzi însă mi-ai dăruit vinul care mi-a luat iubirea și mă pot întoarce liniștită să-mi dorm somnul de veci. Îți mulțumesc că m-ai dezlegat de nefericire și te rog să dăruiești sticle de vin vechi tuturor celor dragi care încă mai sunt vii!
Sticla a rămas goală pe masă, lampa din argint a dispărut, casele de păianjeni nu mai decorează scara din lemn...Am stat de vorbă cu o fantomă băutoare de vin de colecție până ce Crivățul a adorit, pe nucul bătrân l-au lăsat durerile de spate și de șale, iar peste suferințele mortale ale iubirii trădate s-a așternut uitarea.
Magia vinului bun funcționează!