În satele pierdute la marginea lumii, în saloanele spitalelor, la oamenii singuri sau la cei bătrâni, Moș Crăciun ajunge greu sau nu poate să se ducă deloc...Toți cei care știm asta trebuie să ne mobilizăm urgent, urgent ca orice om să primească, dacă nu se poate un cadou, cel puțin un gând bun!
Spiritul Crăciunului constă în bucuria maximă de a dărui, în empatia față de cei care așteaptă, dar Moșul nu le bate-n poartă.
Să nu lăsăm ochii cuminți de copil să se umezească de dezamăgirea așteptării zadarnice, sufletele îmbătrânite de ani, încercări și vreme să se simtă așa de singure în mijlocul oamenilor pregătiți de sărbătoare!
Dacă este sărbătoare, să fie veselie pentru toată lumea!
Cât ești copil aștepți nerăbdător venirea celui care împarte daruri. Când crești fizic și spiritual se cuvine să-l ajuți pe Moșul fiindcă el are multe de făcut și nu se cade ca oameni și copii să rămână uitați și să nu primească nimic!
Adevăratul spirit al generozității nu constă în schimbul de daruri, ci în bunătatea manifestată față de cel care nu-ți poate da nimic material în schimb, ci o mulțumire sinceră și un loc în sufletul său...
Spiritul Crăciunului este o simfonie a mulțumirii. Celui care dăruiește i se umple inima de bucuria celui care primește și astfel fericirea ne cucerește pe toți.
Câteva bomboane, două-trei portocale, o jucărie, însoțite de o îmbrățișare și o urare pot îndulci suferința unui om sau durerea din sufletul unui copil abandonat.
Să fim ajutoarele lui Măș Crăciun cel puțin pentru o zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu