Când omul este hotărât să nu aprecieze ceva, acel lucru poate să fie cel mai măreț de pe pământ, își va pune mintea la contribuție să-i găsească nod în papură. Am văzut spectacole perfecte, am ascultat discursuri care te mișcau până la lacrimi, versuri divine și voci tulburătoare și sunt norocoasă că am avut această șansă. Cârcotașul dădea nemulțumit din cap într-un colț, cu privirea ironică de atotștiutor spunând sigur pe el:
-Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut. Eu aș fi făcut altfel.
Fiecare am fi făcut altfel fiindcă suntem diferiți, iar potențialul nostru științific, profesional sau artistic este diferit! De unde vine încrâncenarea de a nu recunoaște frumosul frumosului? Din invidie? Nu este rușinos ca în loc să aplaudăm din inimă clipa de încântare, să ne chinuim demonic să găsim motive care să argumenteze dislike-ul absurd???
Nu aș îndrăzni niciodată să judec gustul cuiva, dar se vede de la o poștă când chinurile invidiei sau încăpățânarea de a nu recunoaște frumosul schilodește un chip.
De la o floare primită sau dăruită, la o femeie care „reprezintă concurența”, până la un tablou sau o poezie, admiratorii meschini smulg frumusețea cu replici acide, de ciudă că nu au posibilitatea să o distrugă aievea prin fapte!
Invidiosul va încerca toate strategiile să-i convingă pe ceilalți că frumusețea nu există, chiar dacă lumina ei orbește. În fața unei asemenea răutăți fără precedent și a lipsei de înțelepciune ignoranța este singura soluție.
Nimeni nu-ți va știrbi frumusețea fiindcă are chef să declare public că ești cel mai urât om de pe pământ, ci își dezvăluie de sub hainele aparențelor hidosul său caracter!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu