marți, 28 iunie 2016

Alpinistul care-și rupe unghia într-o piatră minusculă...

El, alpinistul neînfricat adoră să fie aproape de cer. Depășindu-și limitele, cărându-și bagajele, nebăgând în seamă durerile dorește să atingă norii și soarele cu degetele, să tragă în piept drogul celui mai pur aer din lume. De-acolo, lacurile, edificiile uriașe, oamenii, toate se văd minuscule. Omului îi place să se lupte colosal, la scară cosmică dacă se poate. Ascensiunea spre peretele de stâncă natural demonstrează voință, stăpânire de sine, curaj. Un pas greșit și se poate prăbuși în hău, iar trupul să i se fărâme de stânci...
Muntele a luat tribut multe vieți, nu așa de numeroase ca marea, dar și-a luat partea lui. Avalanșele au acoperit trupuri firave cu tone de zăpadă, brazii au farâmat trupuri.
Alpinistul este și el om, deși dacă se apropie de cer consideră că este atotputernic, de aceea se întâmplă ca după ce a coborât de pe cel mai înalt și măreț pisc, să-și rupă unghia într-o minusculă piatră...