vineri, 3 iunie 2016

Avem dreptul să cenzurăm sentimentele celor din jur???


Dacă mă iubește cineva, în ciuda voinței mele, am dreptul oare să mă revolt și să-i impun să mă urască? Simțirea lui mă privește direct, dar se cade să intru în sufletul lui și să-i dictez ce să simtă?
Pot obliga persoana care mă detestă să mă placă?
Autocenzura este măsura demnității personale și individuale, de aceea nu se cuvine să aplicăm corecții pentru sufletele altora, fiindcă lucurile care ni se potrivesc nouă, sunt prea stridente pentru alții sau ideile care vin perfect altora sunt vulgare și strâmte pentru noi.
Suntem diferiți, prin urmare gândim și acționăm diferit și nu-i putem condamna pe cei care au alte idei decât ale noastre. Invențiile sunt generate adesea de ciocnirile violente de idei.
Polemica decentă aduce argumente, nu impune punctul de vedere prin „decret prezidențial”.
Nici prin violență nu avem dreptul să modificăm sentimentele semenilor noștri.
Putem cenzura gesturi, cuvinte, comportamente, dacă funcția se axează pe acest lucru, dar niciodată sentimentele. Nu mi-au plăcut științele exacte, fiindcă am încercat să gândesc liber. Mi-am cenzurat pornirile și nu le-am spus direct profesorilor: „Nu-mi place matematica” sau „Pot trăi și fără chimie”.
Fiind conștientă de toate aceste aspecte, trebuie să mă supăr pe elevii moderni care-mi spun direct că nu le place limba română?
Adolescenții de astăzi au curajul să spună „NU” și mă gândesc cât de mult am pierdut noi, cei educați de comunism să spunem mereu: „DA” și să punem binele altora pe primul loc, iar binele nostru pe ultimul....