Să fii judecătorul sentimentelor altora, dacă acestea nu te privesc direct, reprezintă un nonsens și o pierdere de vreme. Doar oamenii lipsiți de minte se întreabă de ce X o place pe Y de ce Z, nu poate trăi fără M, de ce cuplul adamic s-a despărțit.
Dinamica sentimentelor este fără precedent, de aceea este lipsit de logică să-i pretindem cuiva să ne iubească la fel ca în prima zi (este posibil să ne iubească mai mult ca atunci, chiar dacă este reținut în dovezi, că declarațiile oricum nu au suport real mereu sau iubirea s-a tocit în timp din cauza rutinei).
Confuzia sentimentală, respectiv sentimentele confuze au bulversat la un moment dat pe fiecare dintre noi și ne afectează, indiferent de vârstă. Este aceasta una dintre marile provocări ale vieții, momentul când un adult, încercat de viață, participant la miile de lecții ale acesteia stă să analizeze, să despice firul în patru pentru a clarifica două lucruri importante: ce simte cu adevărat și consecințele sentimentelor sale asupra celorlalți și asupra sa...
Tocmai de aceea, într-un astfel de moment trebuie să oferim intimitate celui aflat în cauză, să ne retragem discret și să intervenim doar dacă suntem solicitați.
Și, da, chiar dacă într-o clipă, cineva ne strecoară în palmă inima sa, iar nouă nu ne place nici persoana, nici sentimentele sale, să n-o aruncăm între tălpile trecătorilor.
Confuzia sentimentală este o boală de sezon, ca o răceală curentă și cu voință se tratează. Ea este de asemenea contagioasă, nici înțeleptul înțelepților nu este imun la ea, ceea ce este important fiind faptul că nu trebuie să dăm nimănui seamă de clipa efemeră de rătăcire, dacă nu a fost nimeni din jurul nostru rănit.
Nimeni nu are dreptul să judece confuzia de sentimente sau sentimentele confuze, atâta vreme cât nu-l privesc direct!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu