joi, 7 iulie 2016

Cum este când cunoști pe cineva doar după prenume...


În vara aceasta am colecționat povești între două căpițe și o pală de fân, între o mușcătură fierbinte de rază de soare și o gură de apă rece și un popas la umbră... Sunt întâmplări reale și amuzante pe care vreau să le împărtășesc cu toți cititorii mei și din care să învățăm ceva.
Omul cu palmele cât lopata și putere de taur își aprinde o țigară și începe să depene firul aminitirilor:
„Lucram la 1 Mai la Ploiești. Într-o zi, cel mai bun coleg de muncă și prieten a venit fericit la serviciu și ne-a anunțat pe toți:
-M-am însurat. Să puneți bani de-o parte că vă chem la nuntă!
Meșterul, curios din fire, a început să-l cerceteze:
-Cum o cheamă?
-Nuța.
-Nuța și mai cum?
-Ce boala, meștere, crezi că i-am cerut buletinul? Este o fată după sufletul meu: cu păr lung, unghii făcute, vorbește frumos, elegantă, frumoasă.
-De unde este, măi, băiete?
-Meștere, n-ai înțeles nimic. S-au dus vremurile acelea când făceai arborele genealogic al viitoarei soții. Văzut, plăcut, luat. Ce mare greutate!
Meșterul, om albit de experiențele vieții, a plecat dând din cap dezaprobator.
-Mi-a stricat ziua, acritura asta! O fi având vreo fată de măritat, a spus proaspăt însurățelul, și îi este necaz că nu am luat-o pe ea. Abia aștept să mă întorc la apartament. I-am lăsat casa pe mână nevestei mele. Este frumoasă de pică, femeie de femeie.Vii și tu, V. cu mine să vezi ce femeie mi-am tras?
Am dat din cap aprobator. Și mie îmi era puțin necaz că el se-nsurase, iar eu aram tot burlac, dar asta-i viața! Nu au toți norocul să găsescă pe Nuța în viața lor!!!
Abia am așteptat să terminăm lucrul și să o cunosc pe viitoarea soție a prietenului meu. De la serviciu până acasă a făcut un sfert de oră. A gonit nebunește. Prima surpriză am avut-o de la ușă. Cheia lăsată pe mâna Nuții era prinsă cu un șnur de clanță.
-Comoara mea s-o fi încuiat în casă. Cine o fi pus cheia aici?
-Hai, descuie mai repede să intrăm, să o cunosc și eu!
Mi-o imaginam ca pe o zână. O frumusețe nepământeană la care avea acces colegul meu, fiindcă avea de toate: mașină, bani puși bine, mobilă, apartament.
Lui îi căzuse deja fața, dar a avut puterea să deschidă. Am intrat primul. Casa era goală cum nu fusese decât la cumpărare. Nuța adunase totul: mobilă, banii din șifonier, scaunele, tablourile, fotoliile, televizorul, dar a fost doamnă, cheia i-o lăsase. Omul nostru s-a prăbușit pe un scaun, cu fața în mâini.
-Nu fii amărât, frate, dăm telefon la poliție și o prinde! Vei recupera totul.
-De unde naiba să recuperez. Câte milioane de Nuța există în țara asta? Eu nu știu nici măcar unde stă. M-a păcălit, m-a păcălit...