luni, 11 iulie 2016

Școala de șoferi cu peripeții


„Iarna nu-i ca vara, domnule!” După ce am auzit remarca la un clasic în viață, am realizat cât de mult timp liber am iarna. Feerie de odihnă, nu alta. Ce-ar fi de Crăciun să-mi fac cadou permisul de conducere? Întâi volanul și apoi mașina propriu-zisă. Fac și eu ca o vecină îndrăgostită nebunește de lada ei mergătoare. Când a cumpărat-o l-a întrebat pe proprietar dacă poate să scoată volanul, cum scoate casetofonul, să nu i-o fure careva.
Cum pe atunci încă nu se înființase PDC, locul unde să mă pregătesc pentru examen drpciv m-am dus la instructorul lăudat cu sacul. Puneam două condiții elementare: să nu mă injure sau să-mi vorbească urât și să nu-mi dea peste degete cu ciocanul când greșeam, cum erau loviți băieții la orele de condus tractorul în liceu.
Instructorul meu avea o figură comică, îți venea să râzi cum îl vedeai apărând. Adora să se audă vorbind. Ținea prelegeri academice despre șoferul încercat, cu experiență, care trebuie să se descurce în orice situație.
-Strecori mașina ca ața în urechile acului la nevoie, numai să-ți salvezi viața. Ce câștigi dacă stai blocat și aștepți să intre altul în tine. Mai bine intri tu în el. Îl ciocnești și îi „iei oul”.
Se exprima prea complicat după gustul meu. Eram încă marcată de experiențele neplăcute avute în orele de condus, noroc că maistrul nu lovea și fetele peste mână când greșeau. Am plecat de la ora de matematică, mințind că sunt pe grafic la condus și după ce s-a ridicat bariera, în loc să bag în viteză, am dat marșarier. Noroc că sistemul dublu de frânare a funcționat, altfel m-aș fi cocoțat cu ditamai utilajul pe autoturismele din spatele meu.
Apoi, ca drept pedeapsă, am fost pusă să conduc în curtea liceului. Tocmai când băieții îmi comentau abilitățile, m-am urcat cu roata din spate pe o piatră imensă, înclinând amenințător de mult vehicolul într-o parte...
Acum nu mai sunt copila din liceu, care să se gândească numai și numai la Litere. Pornim să cucerim străzile înzăpezite. Dumnezeu și-a pus îngerii să-I jumulească gâștele și să arunce fulgii pe pământ. Mașina alunecă asemenea unei sănii. Cum este apropape de Crăciun, șirul mașinilor pare nesfârșit, trecători cu bagaje îmi sar în față traversând pe oriunde. Condusul este un calvar. Într-una din zile, instructorul meu oprește misterios să mă ia din locul stabilit.
-Astăzi dai proba de foc, îmi spune promițător! Hai, hai, urcă repede, nu te mișca asemenea unei bunicuțe, că n-am nici frână, nu merge nici claxonul, dar cum mă descurc în orice situație și vreau să te învăț la fel și pe tine, uite cum fac!
Deschise larg geamul, în timp ce vorbea și scoase capul urlând și gesticulând cu o mână:
-Bă, nu am nici frână nici claxon, la o parte că vă ia mama Diavolului, că i-am promis domniței că nu vorbesc urât!
A fost o experiență de neuitat, iar la ora următoare de condus nu m-am dus. Oricum, am zăcut de spaimă și de răceală o lună.
M-am vindecat greu. Acum, am găsit o școală de șoferi bună și fac deja cât mai multe chestionare auto.
Instructorul de acolo mi-a recomandat să verific mașina înainte de a pleca în cursă și să nu mă transform în frână sonoră și claxon de dragul aventurii!!!