Europa oferă, iar toleranța și ospitalitatea o rănesc de moarte...

Europa este mama tuturor continentelor și țărilor, fiindcă multe dintre ținuturile virgine aflate la capătul celălalt al pământului au fost descoperite grație europenilor. Cu siguranță că locuitorii Terrei ar fi fost scindați cultural, social, umanitar, dacă nu ar fi existat spiritul explorator european. Bartolomeo Diaz, Vasco da Gama, Cristofor Columb, Marco Polo și toți ceilalți bărbați neînfricați ai mărilor și oceanelor au contribuit la unificarea fizică, spirituală și culturală a locuitorilor pământului.
Toleranța europeană se manifesta de-atunci, dacă ne gândim la scoțianul David Livingstone care îndrăgostit de Africa, a străbătut continentul negru de la vest la est cu scopul nobil de a combate sclavia.
Admitem că mai târziu s-au manifestat și sopuri coloniale, dar nu putem uita faptul că acest mic, dar brav continent, a fost locomotiva emancipării și modernizării multor state ale lumii.
De la colonii și marile descoperiri geografice a trecut mult timp. Războaiele Mondiale au stins cu sânge multe orgolii statale și neînțelegeri, șlefuind spiritul Europei. Egalitatea tuturor oamenilor, respectarea libertății acestora, democrația, respectarea autonomiei tuturor statelor lumii au devenit valori europene.
Atitudinea inchiziționistă a dispărut după cortina regretelor istorice, astăzi chiar și vrăjitoarele au dreptul să păcălească naivii și să-și practice „meseria”. Actualmente, în Europa există biserici pentru toate confesiunile pământului. Generosul nostru continent, organizat în structuri ale UE s-a gândit să întindă o mână arabilor amenințați cu decapitarea în țările lor de origine. Exodul acestora fără precedent a declanșat lacrimile europenilor. Cum și noi avem uscăturile noastre, s-a găsit o jurnalistă care să lovească tare cu piciorul un refugiat cu un copil în brațe, după ce i-a pus piedică.
Toți am condamnat vehement atunci. Ne deranjau zidurile înălțate în calea fugarilor, faptul că în loc de pâine și apă primeau uneori injurii, palme și piedici. Sârma ghimpată a fost dată jos, spiritele și-au dat mâna, iar ei au primit azil.
Europa le-a deschis larg porțile, cazându-i în camera cea mai bună. Nu aștepta recunoștință, ci doar normalitate. Știa că europenii nu au fost autorii niciunui atentat pe tărâm arab și sperau că nici aceștia nu vor lovi mâna care-i hrănește.
Care a fost urmarea acestui act generos? Tranfugii au ales să intre în mulțime cu camioanele zdrobind trupurile copiilor, oamenilor, dezbinând familii și lăsând jucării fără stăpân.
El, cel care a fost primit în țara cea străină, ospătat și adăpostit, a îndoliat Europa, fiindcă a acționat în locul în care erau mulți oameni strânși laolaltă, veniți din toate colțurile generosului continent.
„Politică echitabilă pe mapamond, strategie corectă”, iată principiile care au determinat hotărârea mai marilor UE ca refugiații să fie primiți cu brațele deschide și integrați, în măsura în care doresc să se integreze. Efectele toleranței și responsabilității au fost însă contrare. S-a întâmplat ca atunci când omul adăpostit de familia milostivă pe timpul iernii aspre, în toiul nopții, pândește ca toți ai casei să adormă și îi ucide în somn...
Corectitudinea politică trebuie să apere interesele cetățenilor europeni sau pe cele ale străinilor care primesc azil? Cine ne garantează securitatea când petrecem Crăciunul la Viena, amintindu-ne de traseul cărturarilor din Transilvania, de drumurile acestora „la împăratul”, de universitățile străine pe care le-au uimit cu inteligența lor?
Cine ne asigură că vom coborî vii din metroul care ne duce la serviciu, că nu suntem striviți de un colos pe trotuar???